La 1 septembrie 2016 se împlineşte un an de la punerea în vânzare a cărţii lui Igor Bergler, „Biblia pierdută”.
În acest an s-au vândut puțin peste 82.000 de exemplare, devenind astfel cea mai vândută carte de ficţiune a unui autor român din ultimii 20 de ani şi, cu o singură excepţie, exotică, din întrega perioada de după Revoluţie.
Pe rând, acest scriitor a doborât record după record. Iată câteva dintre ele: a fost prima carte din România cu prevânzari de peste 10.000 de exemplare; peste 3.200 de exemplare s-au vândut în primul weekend după apariţia în librării; la cel mai importatnt eveniment literar al României, Târgul de Carte Gaudeamus, cei 125.000 de vizitatori au votat-o „cea mai râvnită”carte a târgului şi s-au vândut 1.600 de exemplare în numai cinci zile. De asemenea, fără precedent pentru o carte românească, una dintre cele mai mari agenţii literare din lume, agenţia New Yorkeză, Trident Media Group, a câştigat dreptul să o reprezinte în lume. Cartea a adunat zeci de mii de fani pe reţelele de socializare- doar pagina de facebook a depăşit 25.000.
Pentru că toată lumea trebuie să citească o asemenea carte, Editura Rao anunţă că e în curs de apariţie a două ediţie a cărţii, revăzută şi adăugită, în format de buzunar şi la un preţ mai accesibil decât prima. În acest fel şi cei care şi-au dorit-o, dar nu şi-au putut permite să o cumpere, vor avea acces la ea. Cea de-a două ediţie va fi lansată la Târgul de carte Gaudeamus din acest an. Iată ce spune criticul Pavel Şuşară, cu prilejul împlinirii unui an de la lansarea cărţii: „Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de faptul că Igor Bergler a lipsit până de curând din orizontul comod al cititorului de literatură. El nu a făcut paşi prealabili spre a se maturiza, apoi, sub ochii noştri, ci a venit gata format, că un buldozer, iar asta i-a derutat pe mulţi. Igor Bergler, dincolo de succesul de piaţă, dar şi asta spune foarte mult, este unul dintre cei mai năprăsnici scriitori din literatură noastră contemporană, iar cartea lui, deşi localizată, aparent, este prima pe care o ştiu eu care se adresează, prin tipul de imaginar, prin stil, prin structura, dar mai ales prin straturile culturale şi ideatice pe care le include, că o păpuşă rusească, unui cititor care a parcurs totul, de la fragmentele babiloniene şi până la teoria multiuniversurilor. E o carte de o complexitate uluitoare. O mare naraţie despletită la nesfârşit”.
Editura mai face un anunț: în curând va apărea și „Ultimul secret al lui Lincoln”, de același autor: Igor Bergler. „Mă încântă succesul cărţii, dar marea satisfacţie vine de la reacţiile cititorilor mei. Miile de mesaje primite în mediile în care e prezentă cartea, de la cititori încântaţi şi entuziaşti, sunt cea mai mare bucurie a unui autor. Biblia pierdută e o carte mult mai complicată decât pare la prima vedere. Şi totuşi, spre bucuria mea, foarte mulţi cititori au înţeles care au fost intenţiile mele. Iar de când am lansat site-ul meu de autor, www.igorbergler.ro, în care cititorii au găsit o grămadă de surprize, aproape nu mai prididesc să răspund la mesaje. Această a două ediţie, de buzunar, dar, sper, şi de colecţie, le este dedicată în totalitate, alături de mulţumirile mele. Mă-nclin!” spune Igor Bergler.
Orice cititor este important, iar în acest week-end Igor Bergler va fi prezent la Chișinău, la Bookfest, pentru a-i întâlni pe cei pasionați de lectură. „Sâmbătă, de la 18:00, Igor Bergler va prezenta best-seller-ul Biblia pierdută, un thriller a cărui intrigă pornește de la prima lucrare tipărită vreodată - Biblia B42 cunoscută şi ca Biblia lui Guttenberg - și care este presărat cu momente de umor fin, episoade de suspans autentic, mesaje ascunse şi coduri secrete minuţios construite”, anunță organizatorii Bookfest.