Bianca și Marius Moga, totul despre nunta anului. «La petrecere le vom păstra un loc celor care țin la noi»

Sunt împreună de mai mult de un an și și-au declarat logodna în public, chiar la „Vocea României”. Acum, toată lumea așteaptă cu nerăbdare nunta anului 2015. Bianca și Marius Moga și-au petrecut Sărbătorile atât la Alba Iulia, cât și la Cluj-Napoca, pentru a fi alături de familie și prieteni.

 În ceea ce privește discuțiile despre evenimentul mult așteptat, Bianca și Marius spun că vor să-l facă aproape de cei care-i iubesc. „Vrem ca totul să se întâmple firesc, tocmai de aceea, luăm totul progresiv. Dar știm amândoi că vrem să se întâmple la noi în țară, aproape de familie și prieteni. La petrecere le vom păstra un loc tuturor celor care țin la noi și vor să ne fie aproape în acel moment important”, a detaliat Bianca. Reporterul de la ProTV spune că bilanțul anului 2014 este cu plus: „Nu mă așteptam să mă prindă finalul de an logodită, pregătită să întemeiez o familie alături de Marius, pe care îl iubesc enorm! Acum, cuvântul familie semnifică mai mult, îi include pe Marius și ai lui”.

Cu ce o surprinde Marius? „E spontan și imprevizibil, de multe ori. Am simțit că urmează ceva, chiar dacă nu știam despre ce e vorba”, spune Bianca despre anunțul de la „Vocea României”. „Când logodnicul meu simte nevoia de a împărtăși un lucru atât de important cu toată lumea, înseamnă că e mândru și încântat de acel lucru. Am realizat asta și reacția lui mi-a confirmat încă o dată că am lângă mine un om deosebit”.