Cutremur în showbiz. După numai trei luni de căsnicie, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi, soțul ei, divorțează.
Miercuri, fosta protejată a lui Bote a depus actele de divorț la notar. Bianca Drăgușanu a luat această decizie după nenumăratele conflicte dintre ea și Bodi. Nu mai reprezintă pentru nimeni un secret faptul că, de-a lungul timpului, Bianca Drăgușanu și partenerul său au trecut prin momente dificile. Cu toate acestea, în ultima vreme, lucrurile păreau că merg bine între cei doi.
Apropiații cuplului susțin că Bianca Drăgușanu s-ar fi săturat să fie agresată de omul de afaceri. Iar la aceste lucruri s-ar fi adăugat infidelitățile de care fosta prezentatoare ar fi aflat pe parcursul timpului, scrie Cancan.
„M-am săturat să fiu bătută”, s-ar fi confesat blondina unor prieteni.
Scandalul s-ar fi petrecut în urmă cu numai câteva săptămâni săptămâni, iar Bianca a postat niște fotografii în care brațele și picioarele sale sunt pline de semne ciudate.
Recent, vedeta s-a filmat cu o pereche de cercei cu cristale Swarovski. Cu toate că a fost extrem de atentă la detalii, fanii au observat imediat că vedeta are o vânătaie pe umărul drept și sub ochiul stâng.
Bianca Drăgușanu a mai postat pe Instagram o serie de filmulețe în care aceasta este la masaj. În videoclipuri se poate observa cu ușurință că frumoasa blondă are vânătaie și pe picioare, scrie Cancan.