Cei doi parteneri fac parte din echipele noului sezon Asia Express. Fiica lui Florin Salam este extrem de încântată de participarea la emisiune, însă recunoaște că pornește la drum cu anumite temeri.
Betty Salam și Cătălin Vișănescu vor concura în cel de-al șaptelea sezon al competiției de la Antena 1. Cei foi se vor alătura celorlalte opt echipe dornice de a intra în posesia marelui premiu. Fiica lui Florin Salam este nerăbdătoare să pornească în această aventură, însă recunoaște că se confruntă cu anumite temeri.
Betty Salam, temătoare în fața provocărilor de la Asia Express
În noul sezon, vedetele vor supraviețui cu un euro pe zi pe Drumul Zeilor, care include un traseu prin Thailanda, Malaysia și Indonezia. Betty Salam susține că are nevoie de pregătire psihică și fizică pentru a pleca în această aventură. Cu toate că îl va avea alături pe partenerul ei de viață, vedeta se confruntă cu anumite îngrijorări legate de competiție.
„Cuvintele sunt mici pentru ce vom avea de făcut acolo. Trebuie să ne pregătim mai mult psihic decât fizic. Și fizic trebuie, bineînțeles, dar rămâne de văzut ce o să se întâmple. Merg cu credință în Dumnezeu, vreau să îmi înving fricile și vreau să merg cât mai departe posibil în competiție.”, a spus fiica lui Florin Salam.
Afectată de pierderea mamei
Deși au trecut mulți ani de când artista și-a pierdut mama, aceasta recunoaște că lovitura a afectat-o enorm. Tocmai din acest motiv, fiica lui Florin Salam este hotărâtă să lupte până la final, pentru a nu suferi încă o înfrângere în fața provocărilor vieții.
„Cred că din cauza celei mai mari pierderi din viața mea, șocul vieții mele, de atunci nu știu să gestionez treaba asta cu pierderea. Nu mai vreau să pierd nimic, îmi este frică. ”, a adăugat ea.
Betty Salam, decisă să își învingă fricile
Artista va pleca în competiția din cele trei țări, alături de partenerul ei de viață, Cătălin Vișănescu. Aceasta a recunoscut că se teme de câini și de pisici, spre deosebire de alți concurenți, care se tem de insecte, obiceiuri stranii sau provocarea de a supraviețui cu un euro pe zi.
„Îmi e frică de câini și pisici. Odată ce mi-am dat acordul, nu-mi permit să mă plâng. Am frica să nu vină vreun câine la mine să mă muște. ”, a precizat vedeta.
Betty susține că partenera de viață a tatălui ei ar fi vrut să îi fie alături în concurs.
„Roxana mi-a spus că vrea să vină și ea. Voia să vină cu mine, și am întrebat-o de ce nu mi-a spus de la început. Eu am multă bază în Cătălin, dacă nu era Cătălin alături de mine, nu știu dacă mergeam. Era o variantă de back-up cu Roxana pentru că ne completăm frumos. Suntem pe caterincă, bucurie, armonie. ”, a adăugat aceasta.
Artista a precizat că Florin Salam este îngrijorat vizavi de decizia ei de a participa la această competiție.