„Bețiva satanistă” de la TV. Vedeta din România a luat-o pe „arătură”?!

Este vorba despre Ella Dumitru, câștigătoarea de la „Dansez pentru tine”, care, după părerea mamei sale, a devenit o „bețivă satanistă”.

Declinul fetei a început după ce a câștigat premiul din emisiunea „Dansez pentru tine”. Aceasta a folosit o parte din câștig pentru plata datoriilor familiei, urmând ca apoi să plece în Anglia pentru a supraviețui, scrie Cancan.

Într-un final aceasta a fost nevoită să facă videochat din lipsa banilor, fiind nevoită să facă sacrificii foarte mari pentru a putea trăi.  Pentru că tot nu îi ajungeau banii, aceasta a recurs la „varianta de rezervă” și a început să spele toalete.

În cele din urmă a început o relație cu un tânăr din Anglia și a reușit să-și găsească inclusiv un loc de muncă decent.

„Acum lucrez ca îngrijitor, sunt plătită cu 7.50 lire pe oră. Am început să învăț să fac și bijuterii, încă nu m-am apucat de vândut. Nu e chiar așa usor pe cât am crezut că e să le faci”, a declarat Ella Dumitru.

Imediat după ce s-a mutat în Anglia, Ella și-a tatuat corpul cu mai multe însemne, pe care mama ei le consideră sataniste.

„Ella este o bețivă satanistă! Și-a găsit prieteni nepotriviți, care practicau satanismul, s-a automutilat, crestându-și încheieturile mâinilor. Și-a inscripționat steaua satanistă pe încheieturile mâinilor. Am încercat să discutăm cu ea, dar refuză orice comunicare”, a povestit mama Ellei.