Bernadette Szocs s-a calificat în semifinalele WTT Finals Fukuoka după o victorie extraordinară în faţa lui Satsuki Odo, considerată o mare speranţă a tenisului de masă din Japonia.
Bernadette Szocs merge în semifinale la WTT Finals
Așadar, Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial.
Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, românca a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă remarcabilă în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial, după ce la ediţia din 2023 s-a oprit în optimile de finală.
Szocs este la al doilea mare succes
Bernadette Szocs a învins-o în sferturi pe japoneza Satsuki Odo, cu scorul: 3-0 (14-12, 11-3, 11-5). În doar 20 de minute de joc, Bernadette Szocs, nr.17 mondial, cea care a beneficiat de retragerea campioanei olimpice din concurs, a eliminat-o pe Satsuki Odo, nr. 8 mondial, a doua jucătoare din Japonia învinsă în Kitakyushu General Gymnasium, alături de antrenoarea Mihaela Șteff.
Pentru jucătoarea de tenis pregătită de Ionuţ Seni este al doilea mare succes în faţa unei jucătoare nipone la Fukuoka. Și anume, în optimi, Bernadette a jucat cu Hina Hayata, medaliată cu bronz în proba de simplu la Jocurile Olimpice de la Paris.
Cu cine va juca Bernadette Szocs în semifinale
Szocs o va întâlni în semifinalele pe chinezoaica Manyu Wang, favorita numărul doi a competiţiei din Japonia. Mai exact, aflată deja printre medaliate, Bernadette Szocs vrea să facă un nou meci mare și în semifinala în care o va întâlni pe Wang Manyu, sâmbătă, de la 09:00.
Miza, pe lângă victorie, este și un premiu important la turneul de la Fukuoka. Doar calificarea aduce 12.500 de dolari, iar cei din sferturi vor câştiga 18.000 de dolari. Cei ajunși în semifinale vor primi 25.500 de dolari. Finaliştii vor primi 33.000 de dolari, iar campionii vor încasa suma de 40.000 de dolari.
Și nu e totul, campionii vor acumula 1500 de puncte în clasamentul mondial, finaliştii: 1050 de puncte, semifinaliştii: 525 de puncte, iar sfertfinaliştii: 265 de puncte.