Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că antrenorul italian al echipei Poli Iaşi, Cristiano Bergodi, are cele mai mari şanse să preia conducerea tehnică a grupării bucureştene, precizând că îi va cere acestuia să practice un joc bazat pe viteză.
„Eu am vorbit cu Renzo Rossi şi cu prietenul lui şi a rămas ca după meciul din ultima etapă să ne vedem. E posibil să ne vedem şi marţi dacă vine în Bucureşti. Din punctul meu de vedere, cele mai mari şanse le are Bergodi ca să fie antrenorul Stelei. Lui Bergodi o să îi cer un singur lucru foarte greu, pentru că trebuie să ai valoare ca să o faci, jocul în viteză, pase în viteză”, a spus Becali.
Gigi Becali consideră că echipa sa nu merită să se califice în Liga Europa, în cazul în care nu va reuşi să câştige meciul cu Unirea Urziceni, din ultima etapă a Ligii I. „Nu am aşa mari emoţii, pentru că e un singur meci cu Urziceni. Steaua când trebuie să se mobilizeze şi să câştige un meci o face. Vom învinge Urziceni-ul şi nu îmi fac niciun fel de probleme. Dacă nu învingem pe Urziceni, când avem nevoie de calificare în cupele europene, într-un singur meci, înseamnă că nu merităm nimic”, a menţionat Becali, adăugând că jucătorii vor primi banii pentru victorii numai în cazul în care se vor califica în Liga Europa.
Gigi Becali a declarat că preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, ar putea activa în cadrul clubului bucureştean. „Cred că şi el va fi în staful Stelei. Dinu Gheorghe se va ocupa mai mult de partea sportivă, de transferuri pentru că e specialist. Argăseală va fi pe chestii administrative”, a punctat Becali.
Sursa: Mediafax