În ședința de vineri, Guvernul a emis două hotărâri referitoare la facilitățile de transport oferite elevilor și studenților, începând cu acest an școlar.
Transport gratuit pentru elevi și studenți. Aceștia vor avea la dispoziție cinci tipuri de transport pe care vor putea circula gratuit, în anumite condiții.
Transport gratuit pentru elevi și studenți, a decis Guvernul
Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înregistrați în unitățile de învățământ preuniversitar cu curriculum străin, au primit gratuitate la serviciile de transport local.
E vorba de transportul metropolitan, județean, rutier, naval, de metrou. Dar și feroviar, pentru toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului școlar. Au fost stabilite facilități privind transportul elevilor și procedura de acordare a acestora:
- s-a introdus o nouă categorie de beneficiari de gratuitate la transport și anume, elevii înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar înscrise în Registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin;
- s-a prevăzut faptul că elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat care locuiesc și/sau învață în Județul Ilfov beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul.
Operatorii de transport feroviar vor emite titluri de călătorie gratuite pentru elevi. Ele vor fi valabile pentru toate categoriile de trenuri la clasa a II-a, pe orice rută, pe durata întregului an școlar.
În cazul transportului cu metroul, gratuitatea se acordă prin intermediul unui abonament lunar pe toată perioada anului școlar. Costurile pentru aceste beneficii sunt suportate din bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În ceea ce privește transportul public local, metropolitan, județean și interjudețean rutier, elevii au dreptul la:
- transport public rutier județean și transport interjudețean, între localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați;
- acordarea sumelor forfetare în zonele și pentru distanțele în care nu este organizat serviciu de transport public și nici transport cu mijloacele de transport aparținând unităților de învățământ și unităților administrativ teritoriale;
- transportul public local și metropolitan.
În aceste situații, decontarea se face de Ministerul Educației.
90% reducere pentru studenți la transport
Totodată, Guvernul a aprobat un act normativ conform căruia studenții pot beneficia de un tarif redus cu 90% pentru toate categoriile de trenuri la clasa a II-a. Asta pe întreg teritoriul României și pe tot parcursul anului calendaristic.
Fie ei români sau străini, cu vârsta de până la 30 de ani și înmatriculați în instituții de învățământ superior acreditate din România.
La toate categoriile de trenuri la transportul feroviar intern au gratuitate studenții cu unul sau ambii părinți decedați. Precum şi studenții proveniți din centrele de plasament. Sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal.
Cetățenii români care sunt studenți, cu vârsta sub 30 de ani și înmatriculați la instituții de învățământ din străinătate în forma de învățământ cu frecvență, au dreptul la un tarif redus de 50%.
Pentru toate categoriile de trenuri la clasa a II-a pe teritoriul României. Și pe întreg parcursul anului calendaristic, conform prevederilor Legii învățământului Superior nr. 199/202.
Aceste reduceri sunt valabile atâta timp cât persoana păstrează statutul de student. Și doar atunci când acesta este confirmat printr-o viză de valabilitate aplicată pe legitimația de student pentru a beneficia de tarife reduse/gratuite la transport.
În cazul studenților din anul I, până la eliberarea legitimației de student, se acceptă o adeverință care atestă calitatea de student.
Operatorii de transport feroviar pentru călători vor emite legitimații de călătorie cu reducere/gratuitate pentru studenți. Vor fi valabile pentru toate categoriile de trenuri la clasa a II-a, pe orice rută de călătorie. Și pe întreg parcursul anului calendaristic.
Aceste legitimații vor fi valabile până la încheierea anului universitar. An pentru care instituția de învățământ superior a aplicat viza de valabilitate pe legitimația de student pentru a beneficia de reduceri/gratuități la transport.