Ministeriatul de la Externe al dnei Țoiu este însăși întruchiparea grotescului: la aceeași masă unde altădată s-ar fi discutat granițe, alianțe și armistiții, se așază astăzi un amestec de fundații și organizații, fiecare cu propria „expertiză sectorială”. Diplomații de carieră, cei care cunosc subtilitățile tratatelor și ale negocierilor, sunt reduși la figuranți, în timp ce orchestra ONG-istă conduce spectacolul.

E ca în Bulgakov: pisica Behemot redactează comunicatul oficial, clovnii jonglează cu acronime, iar auditorii aplaudă solemn. Și atunci, cine conduce politica externă a României? Diplomații pregătiți în ani de muncă și sacrificiu, sau menestrelii granturilor, agenți ai USR, care jonglează cu limbajul globalizat și se legitimează unii pe alții prin aplauze?

Pe cine reprezintă d-na Țoiu? România, sau USR-ul sexomarxist? Cum să mai negociezi o frontieră sau un acord energetic când la masa tratativelor cântă Funky Citizens și Salvați Copiii, acompaniați de viorile Atlantic Council și de clarinetul Fundației Konrad Adenauer?