Consumatorii europeni nu vor mai găsi becurile clasice în magazine, asta pentru că interdicția Uniunii Europene privind becurile cu halogen a intrat de ieri în vigoare. Magazinele vor avea voie să-şi vândă stocurile de becuri, dar nu vor mai avea voie să se aprovizioneze cu aceste produse.
Interdicția este destinată becurilor cu halogen standard, cum ar fi cele în formă de pară, dar nu include tipuri speciale cum ar fi spoturi și becuri incandescente găsite în lămpi de birou și proiectoare.
Interdicția a fost prevăzută să înceapă acum doi ani, dar a fost amânată până în acest an pentru a oferi consumatorilor mai mult timp pentru a trece la LED-uri.
Vă veţi întreba, de ce interzicerea becurilor cu halogen
În primul rând nu erau ecologice şi nici economice, iar becurile LED sunt alternativa la cele cu halogen, deoarece "tind să dureze de la cinci până la zece ori mai mult decât becurile cu halogen și să utilizeze mult mai puțină energie, făcând economii substanțiale", a declarat Comisia Europeană, citată de Euronews.
Un studiu realizat de UE a constatat că trecerea de la o lampă cu halogen la LED ar economisi aproximativ 115 € în durata de viață a becului. Potrivit Comisiei Europene, schimbarea becurilor clasice cu LED-uri ar aduce o reducere semnificativă a deșeurilor, consumatorii având nevoie de becuri mai puțin pe durata unui an. De exemplu Australia are prevăzut, de asemenea, să interzică vânzarea de becuri cu halogen până în 2020.