Becali rămâne pe plaiuri mioritice

Becali rămâne pe plaiuri mioritice

VERDICT. Deşi se încăpăţânează să plece la Bruxelles, Gigi Becali este obligat de judecători să rămână în ţară.

Concret, ieri, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au respins o nouă cerere a latifundiarului care insistă să i se ridice interdicţiile impuse de anchetatori. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

„Cer să pot să-mi exercit obligaţiile faţă de ţară! (...) În rest, mă distrez în instanţă, ăsta-i circ!”, a comentat patronul Stelei în faţa judecătorului de caz, lamentându-se apoi: „La tribunal, mă tem de Matei” (judecătorul Dorel Matei, cel care i-a respins prima cerere de ridicare a interdicţiei de a părăsi ţara - n.r.).

Ne puteți urmări și pe Google News