Becali, interzis în Giuleşti

Fathi Taher s-a enervat pe impresarii lui Săpunaru deoarece aceştia tergiversează transferul jucătorului la FC Porto, sperând să obţină un comision cât mai gras.

Numele Becali a devenit indezirabil în Giuleşti. După ce l-au acuzat pe patronul Stelei că a premeditat cazul „Bricheta“, un alt membru al familiei Becali le dă din nou bătăi de cap conducătorilor rapidişti. Fathi Taher, finanţatorul „vişiniilor“, s-a supărat pe Giovani Becali deoarece acesta tergiversează transferul lui Cristian Săpunaru la FC Porto. Iordanianul a hotărât ca de acum înainte niciun jucător de la Rapid să nu mai fie impresariat de fraţii Becali.

După ce iordanianul a anunţat ca sigură plecarea fundaşului rapidist la campioana Portugaliei, fraţii Becali, impresarii fotbalistului, au declarat că transferul este departe de a fi perfectat deoarece jucătorul nu s-a înţeles cu oficialii lusitani. Aceste afirmaţii l-au enervat pe Taher şi, conform unor surse din club, acesta ar fi purtat o discuţie telefonică cu Săpunaru. După conversaţ ia respectivă, iordanianul s-ar fi confesat unor apropiaţi spunându-le că jucătorul n-ar refuza transferul, dar este obligat de impresari să ceară şi mai mulţi bani. Exasperat de atitudinea fotbalistului, Taher a trecut ieri la ameninţări: „Vă garantez eu că Săpunaru va accepta oferta lui Porto!“.

Salariul sau comisionul?

Lusitanii i-au oferit lui Săpunaru 500.000 de euro pe sezon, un salariu de zece ori mai mare decât cel pe care îl avea în Giuleşti, unde câştiga 50.000 de euro pe an, aşa că refuzul său pare imposibil de explicat. Sursele EVZ au confirmat faptul că problema care ţine în impas transferul lui Săpunaru la Porto nu pare a fi salariul fotbalistului, ci comisionul solicitat de Giovani Becali.

AMICAL

Egali cu Partizan 

Rapid a terminat la egalitate partida de pregătire susţinută ieri împotriva celor de la Partizan Belgrad, scor 1-1. Giuleştenii au deschis scorul prin Herea (18), care a transformat o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri. În prima repriză, sârbii au trimis de două ori mingea în bară şi au mai irosit alte câteva ocazii importante. Partizan a egalat prin Bogunovici (60). Dănuţ Coman a apărat pentru prima dată poarta Rapidului în amicalele din această vară, chiar dacă se află în conflict deschis cu conducătorii deoarece n-a acceptat prelungirea contractului. El a fost înlocuit la pauză de brazilianul Andrade.