Probleme în imperiul Becali. Dosar de insolvență, depus la Tribunalul București

Probleme în imperiul Becali. Dosar de insolvență, depus la Tribunalul București Sursa foto: dreamstime.com

Afacerile imobiliare ale familiei Becali ar fi ajuns într-un impas. Recent, un dosar de insolvență, legat de o datorie a uneia dintre companiile fiicei latifundiarului, a fost înregistrat la Tribunalul București.

Alexandra Becali, fiica patronului FCSB, este cea care îi calcă pe urme în afaceri. Tânăra s-a concentrat pe segmentul imobiliarelor și a construit mai multe blocuri în zona de nord a Capitalei. Ca orice afaceristă de succes, fiica lui Gigi Becali nu a fost ocolită de probleme.

Dosar de  insolvență în imperiul Becali

La doar 27 de ani, fiica patronului FCSB se implică în afaceri, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Alexandra Becali a deschis în anul 2021, firma SC Alexandra Imobiliare SRL, fiind unic asociat. Compania nu ar traversa o perioadă ideală, tânăra afaceristă fiind nevoită s raporteze pierderi de peste 80.000 de euro.

Deac Invest Construc SRL a înregistrat la Tribunalul București un dosar care are ca obiect „procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată”.  În acest context, SC Alexandra Imobiliare SRL are calitatea de debitor.  În spatele acestei situații delicate pentru tânăra afaceristă ar sta o datorie de aproximativ 55.000 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News
Probleme în imperiul Becali. Dosar de insolvență, ajuns la Tribunalul București

Gigi Becali. Sursa foto: Arhiva EVZ

Primul termen în acest sens este stabilit pe 23 mai 2024.

Lăudată de Dumitru Dragomir

Fostul președinte al LPF are numai doar cuvinte de laudă la adresa fiicei patronului FCSB. Acesta a susținut mereu că tânăra este muncitoare și are toate șansele să ajungă departe în lumea afacerilor.

„Vin lângă Gigi pentru că de la el cumpăr pământul şi este normal. Aici am făcut un drum împreună cu fiica lui, are o fată foarte deşteaptă şi vrednică, Alexandra. Este foarte bine educată. Îmi place, Gigi şi-a educat copiii cum trebuie.”, a afirmat acesta.

Probleme în imperiul Becali. Dosar de insolvență, ajuns la Tribunalul București

Mitică Dragomir. Sursă foto: Arhiva EvZ

Blocurile construite de fiica lui Becali, caracterizate de lux și opulență

După modelul tatălui ei, Alexandra Becali a investit mult  în locurile pe care le construiește în zona de nord a Capitalei. Tânăra a decis ca fiecare apartament din complexul de lux să aibă propria piscină, abordând un concept unic în țară.

„Fiecare apartament (n.r. din complexul construit de Alexandra Becali) va avea piscina lui. Formidabil, este unicat în România”, a spus Dumitru Dragomir.

Pentru acest proiect ambițios, tânăra afaceristă a avut și sprijinul tatălui ei.