Aşa cum ne-a obişnuit deja, Gigi Becali a transformat, ieri, într- un adevărat spectacol procesul privind arestarea sa.
Deloc impresionaţi, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis însă ca acesta să rămână după gratii cel puţin până pe 2 mai. O nouă cerere de eliberare, judecată în Vinerea Mare
Pratic, circul de la judecătorie a fost deschis de Becali, care, şi-a făcut apariţia fluturându-şi cătuşele în faţa jurnaliştilor ce-l aşteptau la instanţă. A continuat apoi cu pledoaria susţinută de latifundar după marca brevetată: „Avocaţii m-au îndrumat să nu spun prea multe vorbe. Dar eu o să zic. Adică, eu sunt arestat fiindcă nu sunt un bun conducător, fiindcă nu m-au ascultat bodyguarzii mei. (...) Adică eu am dat ordin să nu se atingă nimeni de ei, n-am dat ordin să fie bătuţi sau aduşi (cei trei presupuşi hoţi - n.r.)”, a spus Becali care, după ce a invocat Providenţa, a încheiat cu pilde din Biblie, nu fără a încurca însă „borcanele”.
„Probabil e o lucrare a lui Dumnezeu, probabil că va fi cea mai curată împărtăşanie pe care o voi lua, fiindcă nu pot face păcate în arest. Se aseamănă acest caz ca atunci când a spus Pilat: Barabas stă liber, iar Hristos pe cruce. Aşa şi acum: Barabas şi Becali sunt aici pe cruce, în boxă, hoţii sunt liberi (latifundiarul a vrut să spună, de fapt, Hristos şi Becali sunt aici pe cruce, hoţii sunt liberi, după cum s-a corectat ulterior - n.r.). Eu îi iert pe toţi, chiar şi pe hoţi, pentru tot ce mi s-a întâmplat până astăzi”, a conchis finanţatorul Stelei.
Aseară, judecătorul Gabriela Tatu - care a amânat, pe rând, pentru mâine, dezbaterile în cazul celorlalţi in cul paţi în dosar şi l-a audiat, cu uşile închise, pe Marcel Popa, ultimul bodyguard al lui Becali arestat în acest caz - a decis ca latifundiarul să rămână după gratii .
În Vinerea Mare, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 vor trebui să dezbată însă o altă cerere, de înlocuire a arestării cu interdicţia de a părăsi ţara, depusă de al cincilea avocat al lui Gigi Becali, Mariana Ştefan - angajată de curând de liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Avocatul lui Ştefan Dediu, amendat de instanţă În procesul de ieri, primul apărător care a luat cuvântul a fost profesorul Gheorghiţă Mateuţ, a cărui pledoarie a durat nu mai puţin de 40 de minute. Avocatul lui Becali a „punctat” faptul că „justiţia privată”, invocată de magistraţii Tribunalului Bucureşti în sprijinul arestării latifundiarului, nu este o faptă prevăzută de legea penală, făcând apoi trimitere la actele de caritate realizate de-a lungul timpului de clientul său. Mateuţ a arătat apoi că măsura arestării preventive a lui Gigi Becali ar fi fost luată „cu încălcarea dispoziţiilor legale”.
Spectacolul a fost încheiat de Aurelian Bădulescu, apărătorul lui Ştefan Dediu, unul dintre bodyguarzii lui Becali. Bădulescu s-a ales cu o amendă de 2.000 de lei, după ce l-a făcut mincinos pe procurorul de şedinţă. Concret, procurorul a susţinut în faţa instanţei că Dediu nu este cercetat în acest caz pentru că l-ar fi împuşcat pe unul dintre hoţi, ceea ce l-a determinat pe apărător să contracareze din toate puterile: „Minte!”.
CITIŢI ŞI:
„În 1981, arbitrii s-au vândut pe 50.000 de lei” S-a spart „buboiul” din fotbal! Penescu şi Constantin, arestaţi pentru 29 de zile Mircea Diaconu: „Becali şi Penescu ne-au insultat cu nesimţirea lor”