Gigi Becali a fost solicitat să dea declarații cu privire la scandalurile care par să nu mai contenească, în care sunt implicați preoți.
Noi detalii în cel mai recent scandal care zguduie Biserica Ortodoxă. Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Sebastian Paşcanu, este acuzat de un fost preot din Olt că a întreţinut relaţii sexuale cu Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, iar relaţia dintre cei doi s-ar fi consumat chiar la Muntele Athos. Dezvăluirea vine în contextul în care Sinodul BOR trebuie să ia o decizie în cazul Episcopului de Huși, acuzat și el de homosexualitate.
Într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, Gigi Becali a susținut că păcatul preotului nu trebuie amestecat cu harul său dat de la Dumnezeu, așa că, indiferent dacă preotul este homosexual, curvar sau chiar criminal, credinciosul trebuie să-i sărute mâna, pentru că aceasta este ”sfințitoare”.