Cardul lui Becali, binecuvântat cu 12 milioane de euro

Patronul FCSB a plâns în timpul partidei cu Viktoria Plzen. „Roș- albaștrii” s-au califi cat în play-off-ul Ligii Campionilor, și-au asigurat o sumă impresionantă de bani, iar Gigi a mulțumit Divinității pentru cadoul pe care l-a primit

FCSB va lupta într-o dublă manșă, în play-off-ul Ligii Campionilor, pentru intrarea în grupele celei mai importante competiții intercluburi din Europa.

 Astăzi, de la ora 13.00, la Nyon (Elveția), „roș-albaștrii” vor afla peste ce adversar va trebui să treacă pentru a se așeza la masa bogaților. Posibilele oponente ale FCSB-ului sunt formații de speriat, nume cu greutate pe „Bătrânul Continent”: FC Liverpool (Anglia), FC Sevilla (Spania), Napoli (Italia), ȚSKA Moscova (Rusia) și Sporting Lisabona (Portugalia).

„Am plâns până la finalul meciului”

Dacă va fi eliminată în play-off, echipa antrenată de Nicolae Dică va evolua în grupele Ligii Europa. Asta înseamnă că, în acest moment, echipa și-a asigurat bugetul pentru un sezon, aproximativ 12 milioane de euro. La finalul returului cu Viktoria Plzen (scor 4-1), Gigi Becali a fost euforic și a povestit cum a trăit confruntarea cu cehii. Am avut emoții la 1-0 și 1-1. Când am dat golul 3, am izbucnit în lacrimi de bucurie și am plâns până la finalul meciului”, a afirmat finanțatorul, la Digi Sport.

„Nu vă spun ce fac eu cu ei”

Becali a vorbit și despre relația cu Dumnezeu și a explicat de ce a fost binecuvântat cu suma impresionantă de bani pe care și-a asigurat-o.

„Dumnezeu a zis: «Băi, Gigi, ia să-ți dau eu ție 12 milioane, că tu știi ce ai de făcut cu ei». Nu vă spun ce fac eu cu ei. Dumnezeu știe ce fac eu cu ei. Dumnezeu a zis: «Gigi, tu ești băiatul meu cuminte, care îmi faci mie cântare, chiar dacă mai ești obraznic câteodată»”, a declarat patronul FCSB la Sport.ro. Calificarea în grupele LC ar putea duce veniturile vicecampioanei Ligii I la minimum 18-20 de milioane de euro, în funcție și de adversarii care le vor ieși „roș-albaștrilor” în cale.

Întâlnirile cu posibilele adversare

FCSB a avut experiențe cu trei dintre cele cinci posibile adversare din play-off. „Roș-albaștrii” au jucat cu Liverpool în 2003, în turul al 2-lea al Cupei UEFA (1-1 și 0-1) și în 2010, în grupele Ligii Europa (1-4 și 1-1), cu Napoli, în 2010, în grupele LE (3-3 și 0-1) și cu Sevilla, în 2007, în „șaisprezecimile” LE (0-2 și 0-1) și, în același an, în grupele LC (1-2 și 0-2). FCSB nu le-a întâlnit pe Sporting și ȚSKA.

“Când am dat golul 3 am izbucnit în lacrimi de bucurie și am plâns până la finalul meciului”

Gigi Becali, finanțatorul FCSB