Gigi Becali, atac din EVUL MEDIU: "Eu nu discut cu femeile. Discut numai cu bărbaţii. Să vorbească femeile între ele acolo"

A fost cel mai agresiv atac împotriva unei femei de către un politician din România. Acest politician este George Becali, membru în Partidul Naţional Liberal.

George Becali era să spargă ecranele televizoarelor, astăzi, în jurul orei 12.00, aflându-se în legătură telefonică directă la RTV.

"ALO, ALO, ALOO!!", a ţipat în telefonul candidatul PNL la alegerile parlamentare în momentul în care a aflat că este în dialog cu Simona Man, preşedinta PPDD. "Eu nu vorbesc cu femeia! V-am spus că nu intru în dialog cu femeile. Să discute femeile între ele, eu discut numai cu bărbaţii!".

Apoi a închis telefonul: "La revedere!".

După 3 minute, RTV l-a sunat din nou pe Becali şi acesta a continuat puseele misogine. "Eu nu discut cu femeile. Cine e fetiţa aia? Vă întreb, ştiţi cine e fata aia? Cum să discut cu ea?", a ţipat George Becali, acceptând în cele din urmă să răspundă la câteva întrebări adresate de un bărbat, jurnalistul Marius Niţu. Becali a explicat că e o chestiune de orgoliu: "Să vină Diaconescu să vorbesc cu el".

George Becali a devenit membru PNL şi va candidat la alegerile parlamentare din partea acestui partid. Potrivit Codului Etic al formaţiunii liberale, un membru al partidului "este imperios necesar să respecte principiile democraţiei şi drepturile omului, să combată totalitarismul, naţionalismul extremist, discriminările şi intoleranţa, ca şi tendinţele xenofobe".