Becali a reușit unde statul a dat greș. Salvarea românilor, blocată în vamă

Marți, într-un interviu acordat postului România TV, Gigi Becali a vorbit despre coronavirus, despre protestele din Piata Victoriei si despre ce atu au românii în lupta cu COVID.

La mine este altceva, dacă eu merg la Sfânta Liturghie și la Sfântul Maslu nu are cum să fie niciun fel de microb de COVID. Nu are cum să îmi fie teamă. Nu se apropie. Uleiul care este mirul ungerii de la Sfântul Maslu... Pe tema asta nu vorbim că și-așa nu crede lumea. Vorbim despre ce se întâmplă. Eu nu port mască. Nu port mască nu pentru că nu vreau. Eu am făcut testul, pentru că am clinică, și sunt sănătos”, spune Becali.

Întrebat de câte ori a făcut testul, Becali a declarat: „De multe ori. L-am făcut de multe ori pentru că am nepot mic. De-aia. Și-atunci e obligația mea să nu îl îmbolnăvesc pe altul. Dacă altul mă îmbolnăvește e problema mea. Și-atunci eu nu port. Nu port, de ce? Nu port pentru că eu nu vreau să fac propagandă, eu spun adevărul. Mie îmi spun doctorii mei care sunt cei mai buni și clinica mea e cea mai bună la oncologie și-am vindecat mulți oameni.

Spun așa: „domnul Becali, pui masca, micșorezi oxigenul, micșorezi imunitatea”. Eu nu vreau să micșorez nici oxigenul, nici imunitatea. Celelalte lucruri... nu știu legile cum le-au făcut, nu le știu pe toate, nu mă uit la televizor. PROTESTE... legile trebuie respectate. În ceea ce privește duhovnicii... nu cred că duhovnicii BOR au făcut proteste. Orice membru al BOR, că e preot, diacon, călugăr, călugăriță sau ce este, nu are voie să facă proteste decât cu aprobarea BOR, a Patriarhiei”, a mai declarat latifundiarul din Pipera.

În ceea ce privește legea carantinării, Becali este de părere că „cine se îmbolnăvește, la spital și cu asta basta. Viața merge înainte, nu ne închidem în case, oprim țara, nu mai mâncăm? Viața merge înainte. Cine se îmbolnăvește, merge la spital și se facă sănătos. Care moare, moare, mergem și-l îngropăm. Așa văd eu. Măsura principală care trebuie luată, după părerea mea, cluburile. Cluburile închise. Nu fac parte din economia și din viață obligatorie a omului. Ce putem să oprim... nu moare omul dacă nu merge la club. Ai văzut, stau, aglomerație, băutură și acolo se îmbolnăvesc. Închideți, tată, cluburile și am terminat bâlciul. Și chiar și restaurantele. Până în ora 22 și la revedere”.

„Restaurantele unde mănâncă oamenii trebuie să se deschidă. Dar cluburile, unde stau aglomerați, trebuie să se închidă. E logic, nu e mare lucru să gândești prea mult să gândești asta. Și viața merge înainte, lasă oamenii în pace. Adică stau până la cinci dimineață unul lângă altul, în aeroporturi mii de oameni, dar nu dau drumul la spectatori pe stadion. Asta e opinia mea, nu știu.

Iar chestiunea asta cu COVID, vitamina C, vitamina D și zinc. Dacă aș avea, aș lua. Am avut un văr care a avut COVID. Trei zile de vitamina C, vitamina D și zinc și s-a vindecat. Plus de asta, fac apel la Ministerul Sănătății. Am adus AVIDOL, mi-au mulțumit Streinu, e cel mai bun medicament pentru vindecare. Am mai adus o tură, stă în vam[ de o lună de zile. Fac un apel, l-am luat să-l donez spitalelor. Să îl lase medicamentul, Avidolul. Ei nu pot să îl aducă din Rusia, eu l-am adus”, mai susține Becali.

Referitor la măsurile adoptate de Guvern, Becali susține că sunt „niște lucruri care sunt lucruri simple, nu trebuie să ai multă minte. Nu poți să mă obligi pe mine, să mă bagi cu forță în spital sau să mă ții în carantină chiar dacă nu am virusul. Nu e normal asta, nu e logic, nu? E libertatea omului, nu? Acum, ai văzut. Nici asta, să mergem la judecător să dea el, că și-așa sunt instanțele blocate. Ce-am face? Unde-am ajunge?”