Un bebeluş de doar o lună a fost omorât în bătaie chiar în braţele mamei sale, care a încercat să fugă cu el. Tragedia s-a întâmplat într-un sat din raionul Hânceşti, Republica Moldova. Deşi a fost reţinut, ucigaşul ar şanse să scape de urmărire penală.
Cum s-a întâmplat tragedia
Copilul şi mama sa, în vârstă de 27 de ani, locuitori ai satului Krasnoarmeiskoe din raionul Hânceşti, au fost bătuţi cu bestialitate de către un vecin. Acesta a dat buzna în gospodăria femeii, la ora 10.00 dimineaţă, cerând să i se dea de băut.
Speriată, femeia s-a încuiat în casă, însă bărbatul furios a forţat uşa. Femeia a luat copilul şi a încercat să fugă, însă atacatorul a ajuns-o din urmă şi a început s-o bată, aplicând lovituri şi asupra pruncului.
În consecinţă, copilul a decedat până să ajungă ambulanţa, iar mama s-a ales cu leziuni uşoare şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ultimul cuvânt urmează să-l spună experţii de la Medicină Legală, unde a fost dus cadavrul bebeluşului.
Agresorul ar putea scăpa de pedeapsă
Pe acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru omucidere din culpă, iar agresorul a fost reţinut pentru 72 de ori. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ar putea însă să scape de răspundere penală. Acesta se află de mai mulţi ani la evidenţa medicului psihiatru, iar experţii urmează să constate dacă avea discernământ în momentul când a comis crima. Dacă se va constata că nu a avut discernământ, bărbatul ar putea fi trimis, prin decizie judecătoarească, la tratament forţat.
Oamenii din Krasnoarmeiscoie susţin că bărbatul era agresiv, avea probleme de sănătate mintală şi făcea abuy de alcool. Autorităţile locale susţin că au putut să facă nimic în privinţa lui. Consătenii au chemat poliţia în repetate rânduri pentru a se apăra de bărbatul agresiv, însă acesta a fost eliberat de fiecare dată la câteva ore de la reţinere.
Legislaţia Republicii Moldova interzice internarea forţată a pacienţilor cu boli psihice fără consimţământul lor. Internarea forţată poate fi făcută doar prin decizie judecătorească, dacă sunt aduse probe concludente că pacientul, prin comportamentul său, pune în pericol viaţa altor oameni.