Beatrice Malher, director al Institutului Marius Nasta, a făcut precizări despre cazul pacienților de la secția ATI a Spitalului Județean Sibiu.
Beatrice Mahler, director al Institutului Marius Nasta, în cazul pacienților de la secția ATI a Spitalului Județean Sibiu.
Un adevărat scandal a izbucnit zilele acesta după ce o asistentă care a lucrat la unitatea medical din Sibiu a mărturisit, sub protecția anonimatului, că pacienții erau sedați și legați de paturi, unii dintre aceștia având răni destul de grave la nivelul încheieturilor.
„În prima zi când am intrat în acel modular, în zona roșie, am rămas șocată. Am văzut acolo cum se omoară oameni prin sedare. Mergeau seringile automate de sedare, propofol plus fentanil. Propofol, câte două fiole, fentanil, câte două fiole la fiecare pacient în parte. Erau câțiva pacienți cu respirație puțin mai bună, dar se aștepta ca și la acei pacienți să le pună sedare într-un final”, a spus femeia.
Beatrice Mahler, despre cazul pacienților internați la secția ATI a Spitalului Sibiu
Beatrice Mahler, director al Institutului Marius Nasta din Capitală, a declarat că astfel de proceduri medicale precum imobilizarea la pat sunt necesare, deoarece există pacienți care își fac rău. Cu toate acestea, medicul susține că aceste procedura trebuie făcute cu mare grijă.
„La pacientul cu insuficiență respiratorie cronică este contraindicată administrarea sedativelor și aici avem o problemă și cu pacienții cronici care fac depresie, care au nevoie de terapie, pe care psihiatrul trebuie să o aleagă astfel încât să nu îi blocheze centrul respirator. Un sedativ poate să acționeze la nivelul centrului respirator, iar acesta nu mai răspunde la stimuli și nu mai declanșează inspirul”, a explicat Beatrice Mahler pentru Libertatea.
„Dacă îi dăm oxigen pacientului cronic cu insuficiență respiratorie, iar acesta ajunge la o concentrație normală în sânge, dar dioxidul de carbon rămâne crescut, pentru pacient riscurile sunt mai mari, deoarece prin normalizarea oxigenului dispare stimulul care activează centrul respirator, la care se asociază efectul de sedare al dioxidului de carbon”, a mai spus aceasta.
Ce se întâmplă când este intubat un pacient
Medicul a mai spus că, în momentul în care se intubează un pacient, oxigenul scade, iar dioxidul de carbon crește, iar „pacientul să nu își mai conștientizeze situația, practic este mult diminuată acea parte a percepției reale a situației în care se află. Pacientul nu va înțelege manevrele pe care le faci până când nu reușești să aduci concentrația de dioxid de carbon la o valoare normală, astfel încât pacientul să coopereze”.
Beatrice Mahler a dat exemplu unui caz similar cu care s-a confruntat la „Nasta”.
„La internare era somnolent, perceput de anturaj ca fiind liniștit, dar, de fapt, avea dioxid de carbon în sângele arterial peste 75-80 mmHg. Iar până ce dioxidul de carbon ajunge la 45 mmHg, cât este normal, pacientul este într-o perioadă de agitație. Așa că acest pacient, ventilat non-invaziv, a devenit brusc agitat, s-a ridicat din pat, a smuls tot echipamentul, l-a tras după el, a ieșit pe ușă și s-a oprit în curte pe prima mașină pentru că acolo a obosit și nu a mai putut să meargă. Astfel de situații sunt la risc pentru pacient, pentru că el nu își aduce aminte de astfel de episoade”, a spus medicul.
În ceea ce privește legarea de pat a pacienților, Beatrice Mahler a declarat: „ „Există în toate spitalele procedura de contenție (n.red – legarea la pat), pentru că sunt pacienți care își fac rău, fără voia lor, într-un moment de boală acută, care pot să își smulgă cateterele, dar este foarte important să nu abuzezi de această procedură. Este important să nu faci mai mult rău decât bine”.
„Pacientul care urmează a fi detubat trebuie să fie conștient, să vorbești cu el, să nu fie legat, să participe la detubare, pentru că altfel nu va putea să respire singur”, a menționat Mahler.