Când BBC o ia RAZNA: „AMENINȚAREA Brexitului asupra SANDVICIURILOR”
- Radu Pădure
- 26 iulie 2018, 22:15
Înaintea referendumului, presa s-a întrecut în articole menite să îngrozească britanicii privind efectele Brexitului. Acum BBC bate orice imaginație.
„Sandviciurile vor fi una din primele victime ale unei rupturi a lanțului de aprovizionare alimentară în caz de Brexit dezordonat și fără un acord”, scrie Simon Jack, redactor șef al BBC într-un articol unilateral, în care nu precizează sursele din industrie citate și nu oferă nici un spațiu de exprimare sprijinitorilor Brexitului. Aceasta, în ciuda obligațiilor legale ale BBC de a oferi relatări echilibrate și neutre politic, dat fiind că este un serviciu public.
Jack vorbește despre „imagini ale unor depozite uriașe, pline cu rații de urgență, cu națiunea (britanică) ajunsă ca și cum s-ar afla pe picior de război”.
Aceste cuvinte se fac ecoul rebelilor anti-Brexit din sânul Partidului Conservator. Recent, Dominic Grieve spunea în Parlament: „Un Brexit fără acord ar arunca țara într-o stare de urgență națională”.
Jack îi citează în sprijinul său doar pe fostul patron al lanțului de supermarketuri Mark Price, ministru al Comerțului în vremea lui David Cameron, notând că acesta „minimalizează riscurile unei penurii alimentare dar admite că prețurile ar crește probabil”, dacă Marea Britanie ar părăsi UE fără un acord cu Bruxelles-ul.
Ziaristul de la BBC nu spune că Price a fost un militant activ pentru RĂMÂNEREA în UE și a făcut declarații asemănătoare și înainte de referendum.
Jacj nu spune nici că creșterile de prețuri de care Price vorbește se bazează pe ipotetica instituire de către Londra a unor taxe de import, idee respinsă de mulți politicieni.
În realitate, eliminarea după Brexit a taxelor vamale impuse acum de UE produselor agricole necomunitare ar duce dimpotrivă la scăderea prețurilor.