Bayern Munchen șantajează Federația Germană! Condiția incredibilă impusă de clubul bavarez

Oficialii lui Bayern Munchen au lansat o amenințare incredibilă către naționala Germaniei.

Portarul Marc Andre Ter Stegen, 27 de ani, titularul din poarta Barcelonei, s-a săturat să fie rezerva lui Manuer Neuer, 33 de ani, la naționala Germaniei.

Acum, președintele lui Bayern Munchen, Uli Hoeness, amenință cu boicotarea reprezentativei germane în cazul în care selecționerul îl va titulariza pe Ter Stegen. „Nu vom accepta să existe un schimb în poartă. Dacă se întâmplă asta, nu vom mai lăsa jucători la națională!”, a declarat Uli Hoeness, potrivit Bild, citat de Marca.

Cu toate acestea, managerul naționalei Germaniei, Oliver Bierhoff, nu a fost mișcat de amenințarea venită din partea clubului bavarez. „Cluburile sunt obligate de FIFA să dea jucători la naționale”, a spus Bierhoff. Aproape de fiecare dată, selecționata Mannschaftului convoacă cel puțin patru jucători de la Bayern. Ultima oară, Joachim Low s-a bazat pe Manuel Neuer, Niklas Sule, Joshua Kimmich, Leon Goretzka și Serge Gnarby.

Neuer are deja 90 de selecții în poarta Germaniei, în timp ce Ter Stegen a bifat 22.