Bătrâni sechestraţi de interlopi pentru casele lor | VIDEO

O grupare de interlopi, care se ocupa cu sechestrarea şi şantajarea bătrânilor în vederea obţinerii şi vânzării locuinţelor acestora, a fost anihilată de poliţia bucureşteană.

După o descindere la o casă din sectorul 2, au fost descoperiţi şapte pensionari sechestraţi. Unul dintre aceştia fusese silit să întocmească acte de căsătorie cu o femeie cu 50 de ani mai tânără, membră a grupării. Garsoniera bătrânului a fost ulterior vândută de infractori.

În urma percheziţiilor au fost găsite zeci de buletine, acte de proprietate, cărţi de imobil şi procuri pe numele membrilor grupării Buştei.

Potrivit anchetatorilor, mulţi dintre membrii clanului Buştei sunt recidivişti. sunt primele falsuri şi sechestrări de persoane făcute de membrii acestei grupări. Familia Buştei a trecut de multe ori pragul poliţiei, tot pentru astfel de cazuri. Cazierul doldora de fapte şi luni de arest nu i-au împiedicat să revină la obiceiurile lor.