SCANDALOS! Un bătrân a fost ELECTROCUTAT și bătut cu BÂTA de nepoată și soțul acesteia

Ştefan Bob e un clujean în vârstă de 63 de ani, originar din localitatea clujeană Jucu de Mijloc, unde acesta deţine o casă şi o grădină, situate în proximitatea gospădăriei nepoatei sale, cea care o îngrijeşte totodată şi pe bătrâna lui mamă.

Acesta a relatat pentru stiridecluj, pe coridoarele I.M.L.Cluj, povestea petrecută  în urmă cu câteva zile. Bărbatul susține că a intrat în garajul comun al familiei, dar a fost electrocutat, apoi snopit în bătaie de către soţul nepoatei, ajungând direct în spital. Ba, mai mult, şi fiica lui, aflată cu el, a încasat o „undă” de electroşoc şi un pumn în gât, de data aceasta chiar de la nepoată. Iar el, ca „bonus de plecare” a mai încasat şi de la fratele agresorului o bâtă de baseball peste picior.

Bărbatul are aplicat la nas un plasture enorm şi vorbeşte cu destulă dificultate, însă e hotărât să facă dezvăluiri complete – chiar dacă soţia, aflată lângă el, îl tot trage de mânecă şi încearcă să-l determine să se oprească. Însă omul, bărbat dintr-o bucată, nu negociază acest aspect şi-şi începe, cu aplomb, relatarea dramaticei întâmplări ce i s-a petrecut: „Deşi locuiesc la Cluj, am o casă la Jucu de Mijloc, o grădină frumoasă de 22 de ari şi peste calea ferată încă o bucată de teren. În  15 aprilie eram acolo, împreună cu fata mea mai mică şi cu prietenul ei. Ne-am dus, pe la 12.30, la casa mamei, unde-s coproprietar şi unde locuieşte acum nepoata mea şi soţul ei, întorşi din Spania de vreo cinci ani. 

Au preluat de atunci îngrijirea mamei mele, semi-fraudulos, fără să aibă vreo discuţie prealabilă cu fraţii, dar noi n-am mai făcut tărăboi pe această temă. De asemenea au vândut toate agregatele tatălui: tractor – la care contribuisem şi eu cu bani – remorcă, semănătoare multifuncţională, disc, plug, etc. Plus au făcut şi alte jonglerii cu terenuri, din care noi am ieşit teribil de jumuliţi”. Explică mai departe că în ziua cu pricina a intrat în garajul comun din curte, ca să preia nişte lucruri care-i rămăseseră după ce i-a cedat nepoatei garajul ca să-l demoleze şi să transforme locul în drum de servitute.

„Intenţionam să duc lucrurile în spatele curţii, pe terenul meu. Şi, când să terminăm de dus obiectele la mine-n curte m-am trezit faţă-n faţă cu soţul nepoatei, înarmat cu un electroşoc. De patru ori m-a electrocutat, până m-a pus la pământ, după ce pe tot parcursul șederii mele acolo mă tot provocase cu cuvinte urâte. În acest timp nepoata a electrocutat-o pe fiică-mea şi i-a ars pe deasupra şi un pumn în gât. Apoi, tot ei au chemat ambulanţa şi poliţia zicându-le că un bătrân face scandal în curtea lor. În timpul acesta m-am ridicat şi – pentru că se auzea sunetul sirenei – am ieşit în stradă să aştept salvarea. Moment când am încasat şi o lovitură de bâtă de baseball, peste picior, din partea fratelui soţului nepoatei, nu îndeajuns de mascat fiindcă medicii şi asistenţii de pe salvare l-au văzut pe acesta cum încearcă să dispară, cu bâta în mână”. Ştefan Bob a ajuns curând la U.P.U. Cluj-Napoca, unde a fost examinat, fiind convocat pentru a doua zi la Clinica O.R.L., pentru a i se „lucra” la piramida nazală, fracturată.

„Şapte zile am stat în spital, până ieri (n.n. – 22 aprilie) şi acum, iată-mă aici, unde am sosit să-mi scot certificat”. Curând, Bob este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 16  şi 18 zile de îngrijiri medicale. Încheie acesta, înainte să părăsească sediul instituţiei: „Acum mă duc să-mi angajez un avocat, să văd ce cheltuieli am făcut cu drumurile şi tratamentele după care…ce-o să dea legea. O să am răbdare şi o să aştept, ce altceva aş mai putea acum face”?

„Victima, o persoană în vârstă de 63 de ani, a depus plângere arătând că a fost agresat de un bărbat în vârstă de 38 de ani. Pe numele persoanei reclamate s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi, de asemenea, pentru distrugere, pentru că în lupta ce a avut loc între cei doi au fost distruşi o parte din cei 30 de stâlpişori de viţă de vie ce erau depozitaţi acolo de către victimă”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.