Un dispozitiv de reîncărcare a telefonului te costă aproape 250 de lei şi te ajută să prelungeşti de cel puţin trei ori viaţa acumulatorului.
În magazine e o avalanşă de telefoane şi tablete cu design care îţi fură ochii. Producătorii se întrec în procesoare cât mai puternice şi în display-uri care să reproducă cât mai bine culorile. Gadgeturile au evoluat în trei ani, cât în zece. Însă o componentă a fost uşor neglijată, bateria, responsabilă să ţină în viaţă tehnologia. Până când producătorii de electronice se vor aplica mai mult spre această componentă, trebuie să ne orientăm către gadgaturile care te scot din încurcătură atunci când telefonul sau tableta se descarcă. EVZ îţi propune câteva soluţii, dispozitive mobile de reîncarcare, produse care se găsesc în magazinele de la noi sau pot fi comandate online. Mophie Juice Pack. Preţ: 90 de dolari. Pe lângă faptul că îţi încarcă telefonul, are rol şi de protecţie pentru că mobilul intră în acest dispozitiv ca într-o carcasă obişnuită. Aceste dispozitive costă între 80 şi 100 de dolari şi, deocamdată, sunt dezvoltate doar pentru telefoanele Apple. Noontec PowerMe 9000. Preţ: 350 lei. Poate încărca un telefon de şapte ori. Datorită celor şase tipuri de mufe pe care le acceptă, se poate conecta cu diferite tipuri de smartphone-uri. Beneficiază de protecţie împotriva supra şi sub încărcării. Cântăreşte aproximativ 300 de grame. BBS Solar Mobile Charger. Preţ: 100 lei. O soluţie ecologică, însă destul de greoaie. Cu acest sistem îţi poţi încărca telefonul de la soare. Vine la pachet cu numeroase tipuri de mufe. PowerPort Wave 6600. Preţ: 241 lei. Cu acest dispozitiv îţi poţi reîncărca telefonul de aproximativ trei ori. De asemenea, se pot conecta la el mai multe dispozitive în acelaţi timp. HTC BB G300. Preţ: 275 lei. Este compatibil cu toate dispozitivele HTC, dar şi alte smartphone-uri cu încărcare pe mufă de tip miniUSB. Încărcare pe bază de butan Compania Brookstone va scoate la vânzare un gadget care încarcă bateriile telefoanelor inteligente printr-o tehnologie specială. Mai exact, Lilliputian Fuel Cell va folosi butan. Aparatul are dimensiunea unui telefon şi se va alimenta cu nişte cartuşe cu butan, care vor fi cumpărate online. Deocamdată nu se ştiu preţurile exacte, însă cartuşele de schimb ar urma să coste câţiva dolari. 100 de lei te costă soluția ecologică de încărcare, un gadget care alimentează smartphone-ul de la razele soarelui