Bătălie mare la COSR. Patru pe un loc!

Lupta pentru șefia Comitetului Olimpic se va da între patru nume mari din sportul românesc: Alin Petrache, Octavian Bellu, Elisabeta Lipă și Dinu Pescariu.

Octavian Bellu, antrenorul lotului național de gimnastică, este cel de-al treilea candidat care s-a înscris în lupta pentru ocuparea postului de președinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR), după Alin Petrache și Elisabeta Lipă.

„Este bine că au de unde alege”

Fostul tenismen, Dinu Pescariu, mai are timp de înscriere în această competiție până la sfârșitul zilei de azi. „Mi-am depus candidatura și cred foarte mult în proiectul meu, în strategia mea. Ceilalți candidați sunt oameni de sport, cunoscuți, care au în spate un palmares impresionant și, bineînțeles, fiecare are argumentele lui. Am mari speranțe că această competiție va fi în spiritul fair-play-ului, iar pentru cei care votează este bine că au de unde alege”, a declarat Octavian Bellu pentru EVZ.

Alin Petrache, actualul președinte al Federației Române de Rugby și vicepreședinte COSR, ne-a spus că este încrezător în șansele sale de a prelua postul lăsat liber de Octavian Morariu. „Din punctul meu de vedere consider că am o șansă foarte mare pentru a câștiga alegerile”.

Pescariu nu este decis

Dinu Pescariu, fost tenismen român, nu este foarte sigur dacă se va înscrie în lupta pentru preluarea postului de președinte al COSR, urmând să ia o decizie în ultimul moment. „Am o părere foarte bună despre toți cei care candidează pentru ocuparea acestei funcții. Încă nu m-am hotărât dacă vreau să candidez. O să mă gândesc bine dacă merită sau nu să intru în joc. Nu vreau să fac asta doar ca să dea bine la CV”, ne-a spus Pescariu. Octavian Morariu, fostul conducător, a demisionat la data de 15 aprilie, iar alegerile pentru desemnarea unui nou lider vor avea loc pe 29 mai.