După Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prima misiune de luptă a Armatei Române unite a fost una controversată şi s-a soldat cu 17 morţi şi 48 de răniţi.

În noaptea de 30 iunie 1863, un grup de circa trei sute de polonezi înarmaţi trece Dunărea în Principatele Unite, fără a informa autorităţile române, cu gând să ajungă în Polonia, unde începuse o mişcare pentru eliberarea naţională de sub puterea Rusiei.

Ce trebuie să facă autorităţile române: să-i lase să traverseze nestingheriţi țara pe patrioţii polonezi, deoarece luptau pentru un scop nobil, sau să îi oprească folosind la nevoie forţa, pentru că violaseră teritoriul naţional şi pentru că tânărul nostru stat îşi asumase neutralitatea prin acordurile internaţionale?

Trupele române primesc ordin să intervină. Era prima misiune de luptă a Armatei Române unite. Colonelul Călinescu şi regimentul său din Ismail, căruia i se adaugă întăriri din Galaţi şi Reni, pleacă în urmărirea intruşilor. Aceştia sunt ajunşi la Costangalia. Are loc un episod emoţionant, în care comandantul român îi cere celui polonez să depună armele şi să facă cale întoarsă; acesta răspunde că nu doreşte să se bată cu românii, ci doar să meargă în ajutorul fraţilor pe

Uniformele Armatei Române

Urmează o ciocnire sângeroasă, cu morţi şi răniţi de ambele părţi.

Reproducem în cele ce urmează raportul colonelui Călinescu, şeful Regimentului nr. 3 de linie, către comandatul Armatei, generalul Ion Emanoil Florescu, aşa cum a fost publicat în „Monitorul Óştei, nr. 37 din 13 iulie 1863, anul al 4-lea” sub titlul „Raport la Domn”. Am păstrat neschimbată grafia epocii. Intertitlurile îmi aparţin.

„În séra de 30 Iunie priimindu informaţii că o bandă de Poloni armaţi au trecut Dunărea în distanţa pichetului 13 şi 14; séra pe la 10 ½ ore am plecatu din Ismail, în capulu unui detaşementu compusu din patru companii, tare de 4 oficieri superiori, 12 oficieri subalterni şi 400 soldaţi din carii 115 recruţi, spre a’i urmări.

Bivuac la Peraponte

Dupe un marşu de 45 de chilometrii, fără drumu prin bălţile stufóse ale Dunăreu, a doua dzi la 1 Iulie pe la 9 ½ ore sosiu la Monastirea Peraponte, unde Polonii bivuacaseră nóptea, dar pe unde plecaseră încă pe la orele 4 diminéţa îndreptăndu- se spre satulu Caragacu prin Satul-Nuou.

Trupele ostenite dupe un marşu de nópte le dădui puţinu repaosu spre a hrăni ómenii şi la 4 ore dupe amiadzi porniu în góna Poloniloru.

La 10 ore séra ajunseiu la Caragaciu dar Polonii erau deja în Itulia distanţă de 7 chilometri. Ora fiind înaintată fuseiu silit a mă opri aci şi a adesta ranfortul ce mi se trimisese din regimentul Nr. 5, căruia, aflându că e în imposibilitate de a mai ‘nainta din causa obositorului marşu ce făcuse în nóptea trecută, mă grăbiu a’i trimite 40 care luate din Caragaciu, spre a accelera ast-fel concentrarea tutuloru trupeloru.

Detaşamentulu nesosindu însă pînă diminéţa la 2 ½ ore 2 Iulie, porniu cu trupele ce avému spre Itulia.

Generalul Ion Emanuil Florescu

700 de români contra 300 de polonezi

La 4 ore diminéţa ranfortul aşteptatu (tare de 1 oficieru superioru, 8 oficieri subalterni şi 264 grade inferióre) sosi şi astfelu ajunseiu în 5 ½ ore pe înălţimile ce domină Itulia cu tóte trupele concentrate.

Capetele colónelor nóstre nici nu începusă a se scoborî în vale spre satu şi Polonii se vedéu deja îndreptîndu-se cu mare iuţéla spre Hagi-Abdulah. Îndată reformaiu rîndurile şi îndoiu mersulu trupeloru mele formate în trei colóne spre a’i ajunge dar uşurinţa îmbrăcămintei şi a echipamentului Poloniloru mă opri de a’ i putea apropia mai mult de trei chilometri.

Văzându că nu mă pot apropia mai mult şi că din contra Polonii se depărta din ce în ce, trimiseiu pe maiorulu Scheleti cu căţi va jandarmi ce avému disponibili ca se ‘i ajungă se caute pe şefulu bandei şi ast-felu se pot parlamenta conformu instrucţiiloru priimite. Nu trecuse o jumătate de oră şi colonelul Milcovschi cu căţiva oficieri din statul seu majoru înainta spre mine; însoţitu de locotenent- colonelu Drăgulănescu şi de căpitanulu Maican, mă grăbiu a ‘lu întîmpina şi ast-felu ne întîlnirămu la jumătate distanţa între ambele trupe.

Eroism polonez

După ce am schimbat cîteva cuvinte de curtuasie ‘i am propus se depue armele şi să se întórcă pe unde a venit fiind că Romania ca stat neutru nu póte permite nimului se trécă în bande armate dealungul ei, la din contră fiind silit a întrebuinţa forţa spre a’i desarma.

Colonelul Milcovschi îmi respunse că trecînd în Romania n’a avut nici odată intenţia de a se bate cu Românii, că merge cu ori ce preţ în Polonia spre a’şi desrobi patria sa.

Notificîndu’ i însă că ‘mi e imposibil a’i lăsa să trécă, căci ori-care îi ar fi misia, a nóstră nu e mai puţin sacră, aceea de a face ca să se respecte inviolabilitatea şi neutralitatea teritoriului Român, colonelul Milcovschi îmi respunse că sînt juraţi să mérgă în ajutorul fraţilor lor din Polonia şi că de nu’ i vom lăsa, vor muri; însă nici unul nu va depune armele pe cît vor fi în viaţă.

Ast-fel întrevederea cu colonelul Milcovschi ne avînd nici un resultat pornii trupele în urmărirea Polonilor care se puseseră în marş cu cea mai mare grăbire şi înaintaiu ast fel fără a’ i putea ajunge pînă în satul Hagi-Abdulah, şépte chilometri departe.

Ajugînd la Hagi-Abdulah şi văzînd că detaşamentul din al 5-lea era fórte ostenit prin marşul din nóptea trecută, avînd şi un mare număr de recruţi în urmă, hotăriu a mă opri spre a da trupelor repaosul necesar restabilirii forţelor lor.

La 4 ore după amiadzi luai drumul spre Vîlcăneşti puind pe toţi soldaţii osteniţi şi în neputinţă de a mai ‘nainta în care luate din satul Hagi-Abdulah.

Ajuns în Vîlcăneşti, pornii repede cu trupa spre Găvănósa unde Polonii trecuseră cu cîteva ore. La 9 ½ ore séra colónele intrau în satul Găvănósa, dar nici aci nu putui întălni pe poloni, care dupe ştirile priimite erau în depărtare de 5 chilometri bivuacaţi pe un deal.

Bătălia

Am remaseră nóptea în satul Găvănósa şi a doua dzi 3 Iulie la 5 ½ ore diminéţa plecai spre satul Garbalia în urmărirea Polonilor pe care’i întîlnii la intrarea satului Constangalia. Aci îmi formai trupele în trei colóne de plotóne, fie-care comandată de un oficier superior; drépta de maior Sterian, centru maior Scheleti şi stînga maior Saegiu; două plutóne risipite în tiraliori îmi acoperea formarea ordinei de bătae şi în urma centrului aşedzai ca rezervă recruţii în colónă sub comanda căpitanului Opran.

Tóte disposiţiile fiind ast-fel luate, pornii către Poloni mai trimeţîndu le încă odată respuns de a depune armele la care fui refusat. Polonii formaţi în trei colóne, învăliţi printr’un lanţ de tiraliori mă adăstau în posiţia loru, formată în mare parte din vii plantate cu salcămi, şi acoperiţi pe front cu un şenţ care mărginea ţarina.

Ajunşi în bătaea armelor, tiraliorii Români deschiseră focul înaintând urmaţi de colónele de la spate care pronunţase un atacu pe ambele aripi refusând centru.

Gafa maiorului Saegiu

Deja trupele din linia întîiu începuseră focul, deja drépta se încăerase la baionetă cînd un trist incident produs de Maioru Saegiu veni să paralise resultatele decisive ce s’ar fi putut adesta cu drept cuvînt de la acéstă luptă şi dete Polonilor ocasie a’şi continua drumul prin semnalul retragerei datu fără ordinul comandatului trupelor de acel oficeru superioru.

Lupta ţinu mai bine de o oră.

Pierderile nóstre au fost trei oficeri răniţi, morţi 17 grade inferióre, răniţi 45.

După îngroparea morţilor şi trimiterea răniţilor Români şi Poloni în spitalele Galaţi şi Ismail, mă pregătiu iarăşi spre a urmări pe Poloni.

Sunt norocit, Domnule General, a vă putea însemna aci atitudinea trupei. Oficerii şi gradele de josu pătrunşi de înnălţimea missiei nóstre, în urma depeşei în care ne-aţi transmisu mulţumirile Măriei Sale Domnitorului şi în care ne vorbeaţi de renascerea armatei Române, adestau cu cea mai mare nerăbdare minutul de a se măsura cu protivnicul şi uitîndu tótă osteneala unui marşiu din cele mai obositóre, în séra de 5 Iulie ajunserămu pe Poloni la satul Rînzeşti dincolo de Prut pe care isbutise să ‘l trécă cu ajutorul unui pod mobil pe vase ce se afla pe malul opus, şi pe care 5 Poloni înnotu îl aduseră pe malul stîng la Godeşti.

Finalul micii epopei

Luaţi în flancu şi de frontu prin trupele mele formate în 5 colóne, Polonii depuseră armele fără nici o condiţiune, după ce mai întîiu încercară a parlamenta.

Ast-fel se termină acéstă mică espediţiune care din punctul de vedere al grăbniciei cu care trupele putură eşi din garnisónele lor, a marşurilor din cele mai repedzi şi a rezultatului dobîndit, dovedi în chipul cel mai evident că, graţie organisărei actuale a armatei trupele potu fi îndată mobilisate şi gata a intra în luptă; că Românulu n’ a degeneratu şi că ţérra póte conta pe braţul lui; în fine, prin resultatul dobînditu, că teritoriul nu póte fi călcat nepedepsitu.”

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)