Un conflict intens a izbucnit între două familii din Gepiu, în urma unei petreceri de botez organizate de una dintre ele. Sursele susțin că membrii celeilalte familii, cu care exista o dușmănie veche, nu au fost invitați la eveniment, ceea ce a stârnit indignarea acestora.
Scandal cu topoare și bâte la un botez din Bihor. Şapte indivizi au fost reţinuţi şi se află în Arestul Poliţiei Bihor. În același timp, un bărbat este încă căutat pentru a fi pus sub acuzare, în urma bătăii petrecute la un botez din comuna Gepiu.
Bătaie violentă din cauza unui botez din Bihor
Atmosfera s-a tensionat rapid, cu oameni care au început să adreseze insulte, blesteme și amenințări copilului ce urma să fie botezat. Această agitație a declanșat furia participanților, culminând cu izbucnirea unei bătăi violente.
Cu furci, bâte, topoare, sticle și pietre ca arme, oamenii au început să se lupte pe străzi. Ulterior, conflictul a continuat în curți, până când forțele de ordine au intervenit pentru a-i separa.
Numeroşi poliţişti din diverse localităţi din Bihor, membri ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi, au fost mobilizaţi sub coordonarea şefului Poliţiei Salonta, comisar şef Lucian Marian. Toți au intervenit și au încercat să aplaneze scandalul în care protagoniştii pretind că nu au comis nimic greşit.
„După ce în timpul incidentului le-au reproşat poliţiştilor că n-au venit mai devreme, ca să-i apere pe unii de alţii, la audieri au susţinut că nu au ce să-şi reproşeze unii altora şi că poliţiştii sunt de vină pentru tot ce s-a întâmplat, că nu trebuiau să intervină”, au explicat surse din anchetă.
Opt persoane au fost arestate preventiv
Marți, șapte dintre indivizii implicați în scandal, toți din comuna Gepiu, au fost reținuți pentru 24 de ore. E vorba despre cinci bărbați în vârstă de 59, 48, 37, 32 și 23 de ani. Dar și despre o femeie de 59 de ani și un tânăr de 17 ani.
Miercuri, aceștia au fost aduși în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta. Și, respectiv, la Judecătoria Salonta, cu cererea de arestare preventivă. În fața procurorului și judecătorului pentru drepturi și libertăți, niciunul dintre cei implicați în altercație nu a mai prezentat nicio reclamație, scrie Bihoreanul.