Costi Mocanu explică mecanismul licitațiilor UEFA și dă o replică dură postului public
Meciurile Campionatului European aduc audiențe uriașe, dar datoriile mari la EBU au făcut ca televiziunea publică să nu aibă nicio șansă la achiziționarea lor. Supărați pe colegii de la ProTV, post ce a achiziționat pachetul free-to-air, TVR a obținut de la CNA o decizie ca, în afară de postul public, niciun alt post să nu mai poate fi considerat free to air. Costi Mocanu, director ProTV, a declarat, pentru EVZ, că nu va renunța la șansa de a transmite toate competițiile importante: „Am licitat de fiecare dată pentru pachetul la care ne-am încadrat, potrivit cerințelor deținătorilor de drepturi. În cazul de față, precum și în situația Champions League, vorbim de UEFA, o organizație ale cărei regulamente sunt profund în concordanță cu normele europene. Să înțeleagă asta mai întâi, apoi TVR e liberă să se bucure cât vrea. Într-o lume modernă, definiții din secolul trecut nu funcționează. Chiar dacă ar fi cumpărat drepturile, televiziunea publică nu ar fi putut să transmită EURO pentru că nu ar fi putut să acceseze semnalul TV, din cauza datoriilor. Bun venit în lumea normală, în care legea e făcută de cerere și ofertă!”.
Acesta a adăugat și că ProTV nu va renunța să liciteze: putem aștepta ca situația să revină la «normal», adică televiziunea publică să reînceapă să cumpere, indiferent de preț, orice consideră că este de interes public. Audiențele acestui Campionat European, mult mai mari decât orice competiție a cărei audiență a fost măsurată, difuzată de televiziunea publică vreodată, arată că interesul public a fost mult mai bine servit în acest fel, fără garanții financiare susținute de Guvern. Sigur că Pro TV va mai participa la licitații, a făcut-o de fiecare dată. Dacă vom câștiga sau nu, asta numai deținătorul de drepturi o va stabili”.