Bătaie între voluntarii lui Simion și cei ai lui Gavrilă. Două persoane au fost reținute

Bătaie între voluntarii lui Simion și cei ai lui Gavrilă. Două persoane au fost reținutePolitia Sursa foto: Facebook

Un bărbat, care s-a prezentat ca voluntar al AUR, a reclamat vineri că a fost agresat fizic și jefuit în fața sediului formațiunii din Sectorul 1 al Capitalei. Potrivit unor surse politice, incidentul ar fi rezultat dintr-o altercație între voluntarii lui Simion și cei ai lui Gavrilă (POT).

Conform Poliției Capitalei, Secția 1 Poliție a fost sesizată printr-un apel la 112 de către victimă.

Au furat 300 de lei

Aceasta a declarat că, în timp ce se afla pe strada din fața sediului partidului, a fost implicată într-un conflict spontan, în urma căruia a fost lovită și jefuită.

Bărbatul a raportat că i-au fost furate 300 de lei, telefonul mobil și actele personale.

În urma primelor investigații, polițiștii au identificat și reținut două persoane suspecte – un bărbat și o femeie – indicate de victimă.

Toate persoanele implicate au fost conduse la sediul Secției 1 Poliție pentru audieri, în vederea stabilirii circumstanțelor exacte ale incidentului.

Protest AUR

Protest AUR. Sursa foto: facebook

Au strâns 600.000 de semnături

Biroul Electoral Central (BEC) a confirmat, printr-un comunicat oficial, primirea candidaturii reprezentantului AUR, George Simion, împreună cu semnul electoral care urmează să fie inclus pe buletinele de vot.

Potrivit BEC, urmează să fie analizate condițiile de legalitate pentru înregistrarea candidaturii și a simbolului electoral.

George Simion a anunțat pe Facebook că AUR a depășit pragul de 600.000 de semnături și că strângerea de semnături continuă, inclusiv pentru lidera POT, Anamaria Gavrilă.

„Reușim! Depășim 600.000 de semnături, continuăm azi inclusiv cu semnăturile pentru Anamaria Gavrilă”, a scris Simion.

La depunerea candidaturii la sediul BEC, George Simion a fost însoțit de Mateusz Morawiecki, președintele ECR.

Anamaria Gavrilă îți depune sâmbătă candidatura

Între timp, Anamaria Gavrilă urmează să-și depună candidatura sâmbătă, ultima zi permisă pentru acest proces.

După ce candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă, liderii AUR și POT au anunțat că își vor depune amândoi candidaturile. Ulterior, unul dintre ei se va retrage, în funcție de validarea acestora.

În paralel, structura de partid a AUR continuă să strângă semnături pentru susținerea candidaturii liderului POT, Anamaria Gavrilă.

Ne puteți urmări și pe Google News