După un an de pauză, în care nu au fost organizate evenimente în prezența spectatorilor, autoritățile au găsit de cuviință să marcheze Ziua Națională a României prin tradiționala paradă militară la Arcul de Triumf din Capitală. În mai multe orașe din țară au avut loc ceremonii religioase și militare solemne, însă sărbătoarea nu a fost la fel de respectată în toate teritoriile. La Cluj, defilarea jandarmilor a stârnit reacții cu adevărat acide.
Ceremonia militară de la Cluj-Napoca a fost un adevărat spectacol! Mai puțin atunci când au defilat jandarmii. Grupul care a făcut parte din blocul de paradă s-a ales cu reacții acide, după ce a defilat nesincronizat și total haotic.
Jandarmeria și-a cerut scuze pentru incident, precizând că va demara verificări „asupra modului de selecție și antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”.
Jandarmii de la Cluj au bătut pasul de defilare ca după o zi de beție
Plutonul de jandarmi de la Cluj-Napoca a bătut pasul de defilare în bătaie de joc. Militarii nu au reușit să se sincronizeze deloc unii cu alții. Mai mult decât atât, în filmările realizate de românii care urmăreau curioși parada, pot fi surprinși bărbați în uniforme bleu-jandarm care nici măcar nu ridică brațul.
„Dacă băieții ăștia se sincronizează la intervenții ca la defilare...”, a reacționat un cetățean care a publicat materialul video pe pagina sa de socializare.
„Momentele care denotă lipsa de pregătire sunt de neacceptat”
După apariția în spațiul public a filmărilor care surprind plutonul de jandarmi dezorganizat de la Cluj-Napoca, reprezentanții instituției și-au cerut scuze pentru incident și au anunțat verificări „asupra modului de selecție și antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton”.
„Jandarmeria își cere public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj Napoca astăzi. Ziua Națională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat”, a transmis Jandarmeria Română într-un comunicat citat de cluj24.ro.