Bătaie cu săbii la un club din Cluj Napoca

Bătaie cu săbii la un club din Cluj Napoca

Doi tineri, aflați sub influența băuturilor alcoolice au vrut să își facă dreptate cu săbiile.

Din primele informații furnizate de Poliția Cluj Napoca a rezultat faptul că doi tineri, care au avut o altercație în interiorul clubului Midi, cu alte persoane, au fost scoase afară de oamenii de ordine.

Ulterior, cei doi s-au întors la intrare în club, înarmați cu săbii și au început să se certe cu oamenii de ordine. Unul dintre oamenii de ordine a fost tăiat la braț. Potrivit polițiștilor, în momentul în care aceștia au ajuns la fața locului cei doi au dispărut.

Interesant este faptul că polițiștii nu pot oferi mai multe detalii despre acest caz, motivând că nimeni nu a depus o plângere. Cu toate acestea, polițiștii se fac că uită de prevederile Codului Penal, în care se arată că astfel de fapte sunt catalogate ca ultraj contra bunelor moravuri și vătămări corporale. Dacă s-ar fi dorit aflarea adevărului s-ar fi putut ridica imaginile înregistrate de camerele de luat vederi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vom reveni cu amănunte.