Băsescu: Vom susţine amplasarea statuii mitropolitului Andrei Şaguna

Băsescu: Vom susţine amplasarea statuii mitropolitului Andrei Şaguna

JULA (GYULA). Preotul Aurel Becan, din Cenadul Românesc, i-a solicitat, astăzi, preşedintelui Traian Băsescu, sprijinul pentru amplasarea statuii mitropolitului Andrei Şaguna lângă Catedrala Română din Jula (Gyula), iniţiativă blocată anul trecut ca urmare a unei campanii media.

Traian Băsescu, aflat într-o vizită în Ungaria, a spus că aşa cum România a aşezat la Arad statuia celor 13 generali, Ungaria nu poate refuza acest lucru.

“Este puţin delicat să îi refuzi dreptul de a avea o statuie mai ales că reprezintă un neam care a contribuit inclusiv la libertatea de astăzi a Ungariei. Fără brutalitate, statul român va sprijini comunitatea românească pentru ca statuia să poată fi instalată”, a susţinut acesta.

“Rămâne un obiectiv pe care, cu toată delicateţea, îl vom susţine în orice întâlnire. Andrei Şaguna este o personalitate a culturii româneşti”, a mai spus Băsescu.

CITIŢI ŞI:

Concluziile preşedintelui după vizita în Ungaria

Ne puteți urmări și pe Google News