Băsescu va cânta "Marseilleza"

Şeful statului a fost invitat de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, să ia parte la celebrarea Zilei Naţionale a Franţei, eveniment ce se va desfăşura mâine. Astfel, Traian Băsescu a plecat astăzi la Paris, unde va participa mai întâi la Sommet-ul pentru Mediterana. Reuniunea la nivel înalt la care sunt aşteptaţi 40 de şefi de stat şi de guvern îşi propune să aducă în discuţie modalităţi de revitalizare socio-economică a zonei Mării Mediterane. Înainte de a pleca la Paris preşedintele a făcut astăzi câteva declaraţii pe aeroportul internaţional Henri Coandă.

Băsescu a trecut în revistă temele importante care vor fi dezbătute cu ocazia vizitei în Franţa, enumerând câteva din temele majore ale sommet-ului printre care se află dezvoltarea economică din spaţiul mediteranean, criza de energie la nivel mondial, protecţia civilă în caz de dezastre şi terorismul internaţional.

"Sommet-ul pentru Mediterana vizează lansarea "Procesului Barcelona: o Uniune pentru Mediterana". Sub acest generic, se urmăreşte atingerea câtorva obiective, plecând de la realităţile relaţiilor din Uniunea Europeană. În primul rând, se va dezbate problema dezvoltării economice a statelor din regiunea mediteraneană. De asemenea, un punct important va fi legat de criza alimentelor şi un altul legat de criza energiei sau de soluţii pentru a preveni o criză a energiei. Dacă în momentul de faţă avem o criză a preţului energiei, trebuie prevenite situaţiile în care energia ar fi insuficientă, iar în zona mediteraneană sunt ţări furnizoare de materie primă energetică cu un procent extrem de important în nivelul de aprovizionare al Europei, dacă ne referim la Algeria, la Libia şi la alte ţări mediteraneene", a precizat şeful statului.

De asemenea, Traian Băsescu a precizat, înainte de plecarea în Franţa, că "o altă problemă care va fi pe agendă este legată de problema migraţiei din nordul Africii către statele Uniunii Europene, ca de altfel şi problema educaţiei. O altă problemă deosebit de importantă este legată de securitatea transporturilor în zona mediteraneană, cu accent deosebit pe transportul maritim, şi aici pe două paliere: transportul maritim ca un furnizor de poluare în Marea Mediterană şi, de asemenea, transportul maritim ca un risc la securitatea cetăţenilor, în mod deosebit a acelor imigranţi care ajung în Europa utilizând mijloace de transport, având un nivel de securitatea extrem de redus, ceea ce duce la pierderea a mii de vieţi omeneşti anual".

"La sommet vor participa, oficial, în momentul de faţă, 40 de state, în afară de cele 27 din UE, mai participă Egiptul, Marocul, Algeria, Tunisia, Libia, Israelul, Autoritatea Palestiniană, Iordania, Siria, Mauritania şi Albania şi de asemenea au solicitat să primească statutul de membri ai Procesului Barcelona state din Balcanii de Vest şi nu numai, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Monaco - pentru aceste patru state se va lua o decizie la începerea sommet-ului. România va susţine acceptarea celor patru ţări ca parte a Procesului Barcelona", a mai spus preşedintele.

Traian Băsescu va asista mâine, alături de omologul său, Nicolas Sarkozy, la parada dedicată Zilei Naţionale a acestei ţări.