„Aici a fost abuzul lui Timmermans legat de coduri, de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală nu are competenţe Comisia Europeană decât în măsura în care te atenţionează, vezi că ai directive pe care nu le-ai implementat”, a declarat Traian Băsescu.

El a adăugat că în situațiile nereglementate de Uniunea Europeană, statul național are dreptul să își facă regulile.

„S-a sărit calul. Şi de noi, pe de-o parte, de Guvern, dar şi de Bruxelles. Avem un tratat, iar când vine vorba de tratatul Uniunii Europene sunt unul dintre cei care am lucrat articol cu articol în vederea modificărilor şi se numeşte Tratatul de la Lisabona. Justiţia este o competenţă partajată. Ce înseamnă competenţă partajată? Competenţă partajată înseamnă o competenţă în care are întâietate Uniunea Europeană. Pe de altă parte, în zonele de competenţă partajată care nu sunt reglementate de Uniunea Europeană, are dreptul statul naţional să îşi facă regulile”, a adăugat acesta.

Fostul președinte a precizat că Uniunea Europeană are repostabilitate în zona de independență a Justiției care cuprinde statutul magistraților, legea de funcționare a CSM și legea de organizare a Justiției.

„În aceste legi veghează Uniunea Europeană pentru că independenţa Justiţiei este o condiţie obligatorie a statului de drept”.

 

Te-ar putea interesa și: