Băsescu şi Tăriceanu au inaugurat centrul de testări Renault
- Adam Popescu
- 18 septembrie 2008, 16:10
Şeful statului, premierul şi ministrul Transporturilor au participat astăzi la inaugurarea lucrărilor de construcţie a unui centru de testări auto, unde vor fi încercate maşini şi piese construite de Renault.
Traian Băsescu a vorbit despre Renault ca despre "una din poveştile de mare succes ale perioadei de tranziţie din România", în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a precizat că inaugurarea acestui centru de testări este cea mai importantă investiţie industrială.
"Anul acesta deja investiţia ajunge la 1,4 miliarde, iar în 2010 investiţia va însemna 2,2 miliarde de euro", a spus preşedintele Traian Băsescu care a amintit că în 1999 Guvernul şi Renault puneau în discuţie o investiţie de 220 de milioane de dolari.
"România beneficiază de un lanţ complet prin această investiţie: producţie-cercetare-distribuţie. Renault şi Dacia sunt într-o competiţie globală în care cercetarea este singura şansă pentru a continua să fii competitiv. Competiţia nu poate fi menţinută doar cu bani, ci cu inteligenţă. Astăzi atomobilul este cel mai afectat de competiţia lansată la nivel mondial de a diminua nivelul de poluare. Ceea ce se întâmplă cu Renault Tehnologie România ne dă garanţia că automobilul produs aici va reuşi să facă faţă acestei competiţii", a mai spus şeful statului.
Şi Tăriceanu a vorbit despre folosirea inteligenţei româneşti în acest proiect.
"Crearea centrului de la Titu va însemna un pas important. Vom putea avea în România oameni care să contribuie la proiectarea, la conceperea produselor, deci inteligenţa românească va putea fi folosită şi mai eficient. Mă bucur că deja avem 2000 de ingineri care funcţionează în cadrul Renault Tehnologie Roumanie. La Titu vom avea 3.000 de persoane cu studii de inginerie care vor lucra la crearea de noi produse care să facă din România un constructor adevărat", a subliniat premierul importanţa investiţiei pentru resursa de muncă din România.
Totodată, el a precizat că aceasta este cea mai importantă investiţie industrială, care peste câţiva ani va totaliza investiţii de două miliarde. "Numărul de locuri de muncă asigurate va ajunge la 22.500. Este bine de ştiut că fiecare loc de muncă din acest sector creează alte patru în industria furnizoare de componente şi piese. Fără o bază industrială, cercetarea nu are cum să se dezvolte", a spus premierul Călin Popescu Tăriceanu. Tăriceanu a mers cu trenul până la Titu
Preşedintele şi premierul au ajuns separat la acest eveniment. Tăriceanu a mers în această dimineaţă în Gara de Nord de unde a luat trenul spre Titu, unde va participa la inaugurarea lucrărilor la centrul de testări al Renault Technologie Roumanie, relatează Mediafax. Tăriceanu a fost însoţit de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
Ajunşi în gară, premierul şi ministrul au mers la casa de bilete, de unde şi-au cumpărat tichete de călătorie. "Am zis să nu fim blatişti, să luăm bilet şi astfel să transmitem un semnal şi pentru ceilalţi călători", a spus Ludovic Orban. Întrebat de presă de ce s-a preferat acest mijloc de călătorie în locul autoturismului, Orban a precizat că traseul Bucureşti-Titu este parcurs mai repede cu trenul. "Am vrut totodată să verificăm şi condiţiile de călătorie", a adăugat Orban.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 13:10