În cadrul conversaţiei telefonice avute în această seară cu premierul rus Vladimir Putin, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat întru totul de acord cu opinia Moscovei conform căreia Ucraina este responsbilă pentru blocarea gazului rusesc destinat Europei.
Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a declarat că preşedintele Traian Băsescu a fost sunat de premierul rus, Vladimir Putin, pentru o informare cu privire la furnizarea de gaze de către Federaţia Rusă.
"Vă pot confirma că preşedintele Traian Băsescu a fost sunat de premierul Vladimir Putin pentru o informare cu privire la furnizarea de gaze de către Federaţia Rusă", a arătat Turcan, citat de Mediafax.
Potrivit agenţiei ruse RIA Novosti, Băsescu a fost infornmat de către premierul rus că "Ucraina blochează gazul care tranzitează teritoriul său şi care este destinat clienţilor europeni, că gazul rusesc al cărui tranzit a fost reluat parţial marţi dimineaţă nu trece prin reţeaua de distribuţie ucraineană, care rămâne închisă".
În urma acordului încheiat între Rusia şi Ucraina, astăzi urma ca gazul să ajungă către destinatarii europeni.
"Aceasta nu poate însemna decât că gazul rusesc este în continuare furat din conductele ucrainiene", a precizat Sergei Kupriyanov, purtătorul de cuvânt al Gazprom.
Tot astăzi, premierul rus a declarat că Rusia va asigura rezerva de gaze în special acelor ţări care au avut de suferit în urma disputei cu Ucraina.
"Vom da prioritate acelor ţări care au avut cel mai mult de suferit, adică Balcanilor şi Slovaciei", a declarat Vladimir Putin în cadrul vizitei întreprinse la compania Gazprom.
La 1 ianuarie, Moscova a oprit furnizarea de gaze către Ucraina, ca urmare a eşecului negocierilor privind eşalonarea datoriei Kievului pentru gazele primite în 2008.
Conform informaţiilor furnizate de oficialii ruşi, Ucraina încă mai datorează Rusiei 614 milioane de dolari, după ce a plătit suma de 1,5 miliarde de dolari.
Pe 7 ianuarie, Rusia a întrerupt furnizarea de gaze către Europa, acuzând Ucraina că a sabotat tranzitul acestora.