60 DE ANI DE SUFERINŢĂ. Duminică, 10 mai, s-a produs un eveniment deosebit pentru românii ortodocşi din capitala Franţei: adunarea generală extraordinară a parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail" din Paris a aprobat în unanimitate trecerea parohiei sub omoforul Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, aşadar în ”sânul” Bisericii-mame, după şase decenii.
Într-un interviu acordat EVZ, părintele Constantin Târziu anunţă că îi va cere preşedintelui Traian Băsescu să-şi ceară iertare în numele statului român pentru anii de ”pribegie” pe care i-a îndurat ”Catedrala exilului românesc”, unde şi-au găsit liniştea sufletească nume mari ale culturii naţionale, de la Mircea Eliade la Eugen Ionescu.
Biserica Română din Paris s-a separat de Patriarhia Română la sfârşitul anului 1948, când ţara trecea pragul iadului comunist, iar Casa Domnului pierdea din autonomie în raporturile cu puterea comunistă nou-instalată şi aservită ateismului sovietic. Reconcilierea cu Biserica-mamă s-a făcut greu, în ani de dialog, în care decisivă, după 1997, a fost personalitatea Mitropolitului Iosif, care a şi oficiat Sfânta Liturghie din Duminica Slăbănogului (10 mai).
Înalt Prea Sfinţitul a fost înconjurat de un sobor de opt preoţi şi trei diaconi. Părintele Constantin Târziu care slujeşte la aşa numita ”Catedrală a exilului românesc” a explicat, în exclusivitate pentru EVZ, de ce românii ortodocşi din Paris au fost duminică părtaşii unui moment care n-ar trebui ignorat de cei interesaţi de soarta românismului.
”Catedrala exilului românesc” are ea însăşi o istorie fabuloasă. Situată în inima Cartierului Latin, aproape de Notre-Dame de Paris, puţin mai sus de Saint Julien le Pauvre (cea mai veche biserică din Paris), pe strada Jean de Beauvais, la 9 bis, această veritabilă ambasadă a spiritualităţii româneşti în Occident poartă cu sine un destin uluitor, întins peste secole.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 30 ianuarie 1374 chiar de regele Franţei, Charles V, în amintirea cancelarului său, cardinalul Jean II de Dormans, episcop de Beauvais. Biserica a fost cumpărată în 1882 de Regatul României, la dorinţa expresă a Regelui Carol I. Înţelegem uşor că ziua de 10 mai n-a fost aleasă întâmplător pentru revenirea la Biserica-mamă.
„De ce abia acum? În 1989, în România n-a căzut comunismul!”
EVZ: Părinte... Preotul paroh stavrofor Constantin Târziu: Hristos a Înviat!
Adevărat a Înviat! Puteţi explica, vă rog, pentru cititorii noştri ce s-a întâmplat duminică la Paris? Nu puţin lucru! ”Catedrala exilului românesc” a revenit, cum se spune, la matcă. Biserica noastră a fost centrul unei adevărate rezistenţe creştine faţă de invazia comunistă, şi s-a bucurat mereu de sprijinul unor mari personalităţi româneşti care au locuit în Paris: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran...
Decisivă a fost oblăduirea canonică a Mitropolitului Visarion Puiu, iar după moartea acestuia am fost sub omoforul episcopului Teofil Ionescu. Biserica a fost administrată din 1948 şi până ieri de asociaţia culturală ”Association pour la pratique du culte orthodoxe roumain à Paris”. În anii 70, pentru a ne slăbi rezistenţa, comuniştii au înfiinţat o structură paralelă la Paris, o Arhiepiscopie, dar fără succes.
Sfinţia voastră cum a ajuns în Franţa? Eu sunt un preot condamnat de comunişti. Am fugit din ţară în 1980, la Paris, sora mea făcea atunci greva foamei...
De ce abia acum, după douăzeci de ani de la căderea comunismului, Biserica ”Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” se ”întoarce” acasă? De ce acum? Pentru că în 1989 n-a căzut comunismul în România! Puterea a fost preluată de Ion Iliescu, un distrugător de tineri, şi cei din jurul lui. Noi, la Paris, am fost şocaţi să vedem că poporul nostru, pe care îl iubim atât, l-a votat pe Ion Iliescu! Am fost foarte dezamăgit de evenimentele din 1990, de mineriade, şi n-am înţeles niciodată cum Ion Iliescu a putut să câştige şi un al doilea mandat!
Apoi, ne-am apropiat, încet-încet, mulţumită Mitropolitului Iosif şi a Patriarhului Daniel, pe vremea când era Mitropolit al Moldovei, care ne-a vizitat în 2005. Prea Sfinţia Sa a cerut atunci iertare pentru toate lucrurile care nu s-au putut face în timpul ceauşism-comunismului şi în anii care au urmat. Săptămâna viitoare vine la Paris preşedintele Traian Băsescu.
O să îi cerem să-şi ceară iertare şi Domnia Sa, în numele statului român! Am îndurat procese, au vrut să ne ia grecii, ruşii, a fost greu să rezistăm, dar am rămas ce am fost: o biserică ortodoxă română! Cred că dacă nu se întâmpla aşa se răsucea Mitropolitul Visarion în groapă!
”Noi toţi suntem basarabeni!”
Cum vreţi să procedaţi, cum o să îl abordaţi pe preşedinte? Am înţeles de la domnul ambasador Teodor Baconsky, care prin formaţia sa teologică ne-a fost mereu aproape şi care a participat la slujbă pe 10 mai, că preşedintele ar vrea să ne viziteze săptămâna viitoare, luni, când va fi la Paris. O să-i spunem atunci durerile noastre. Noi, în exil, aşa cum spunea episcopul Teofil, ”trăim cu ţara, trăim cu morţii...”, căci morţii noştri au murit neîmpăcaţi, departe de ţară. Şi mai e ceva de spus!
Ce anume? Se face o întregire a României prin spiritualitate, prin ortodoxie, iar Patriarhul Daniel are un merit extraordinar, dar nu putem fi împăcaţi!
Din ce motiv? Pentru că fraţii noştri din Basarabia, din Bucovina au atât de pătimit. Vă rog să scrieţi aşa: ”Noi toţi suntem basarabeni! Noi toţi suntem bucovineni!”. Poate se aude...
”Pe Carol al II-lea să-l ierte Dumnezeu!” Cum a fost biserica în ziua sfintei liturghii? Neîncăpătoare, ca în fiecare duminică! Au fost însă unii care au protestat în faţa lăcaşului cerând ca revenirea să nu se realizeze! De votat s-a votat însă în unanimitate, a exitat o singură abţinere. Iată însă că lupta cea bună s-a împlinit în pace!
De ce pe 10 mai? Pentru că am avut întotdeauna o relaţie specială cu monarhia şi Casa Regală a României, iar 10 mai e o zi specială pentru exilul românesc. La fiecare slujbă sunt pomeniţi regii noştri, Carol I, Ferdinand I... . Doar Carol al II-lea nu e pomenit. Pe el să-l ierte Dumnezeu! Noi ne-am opus şi ca să fie adus înapoi în ţară, la Curtea de Argeş...
De ce? Cum de ce? Carol al II-lea n-a fost regele nostru, a fost asupritorul nostru!