Editura Evenimentul si Capital

Băsescu: Premierul Iurie Leancă a fost până în octombrie 1989 în Ambasada URSS din Bucureşti. Ponta: Gestul președintelui de a-l ataca pe Leancă este iresponsabil

Traian Băsescu
Autor: | | 48 Comentarii | 2136 Vizualizari

Preşedintele Traian Băsescu a spus, astăzi, că premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a fost până în octombrie 1989, în Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti, şi a precizat că de aceea este "atât de unit în gânduri şi simţiri cu Victor Ponta". În replică, premierul a declarat, la România TV, că gestul preşedintelui Traian Băsescu de a-l ataca pe prim-ministrul Republicii Moldova doar pentru că acesta nu o susţine pe Elena Udrea la alegerile prezidenţiale din România este unul extrem de iresponsabil şi transmite un semnal foarte urât celor din statul vecin, a declarat premierul Victor Ponta

"Cred că este un gest extrem de iresponsabil. Dacă Elena Udrea spunea chestia asta, nu o băga nimeni în seamă. Traian Băsescu încă este preşedinte al României, să-l ataci pe primul-ministru al Moldovei, adică exact ţara de care suntem mai apropiaţi şi care este cea mai importantă pentru noi, doar pentru că nu o susţine pe Udrea, ci mă susţine pe mine este un gest de mare iresponsabilitate şi un semnal foarte urât pe care îl transmitem celor din Moldova", a spus Ponta, la România TV.

El a amintit că Leancă este cel care a semnat Acordul de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană şi a arătat că acesta este atacat acum pentru considerente meschine, de "doi bani", de către preşedintele României.

"Leancă, cel care a fost până în octombrie 1989, în Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti. Poate nu aţi ştiut", a spus Traian Băsescu. Șeful statului comenta prezența premierului Republicii Moldova, Iurie Leancă la evenimentul de lansare a premierului Victor Ponta.

Traian Băsescu a mai afirmat că "de aceea îi vede atât de uniţi în gânduri şi simţiri pe Leancă şi pe Ponta".

Preşedintele a mai spus că cetăţenii moldoveni, cu cetăţenie română, au văzut în şansa de a studia în România sau şansa de a primi cetăţenie română şi şansa de a fi în Europa, nu numai alături de România”.

Traian Băsescu a amintit faptul că, "în urmă cu câteva luni, Iurie Leancă şi premierul cereau reducerea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova".

"Când am venit eu în mandat, se acordau 150 de burse, acum se acordă 5.500 de burse pentru cetăţenii din Republica Moldova şi cred că asta e soluţia ca tinerii să înveţe în România. E foarte bună şi o ţeavă de gaze pe care o facem pentru că asta ajută la independenţa energetic a Republicii Moldova, dar nu sunt o invenţie a lui Ponta. Aceste acorduri au fost semnate din timpul Gvernului Boc, când s-a smenat şi Acordul de ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro, din partea României, pentru Republica Moldova", a spus Băsescu, citat de mediafax.ro.

Şeful statului a continuat: "Ei sunt doar nişte profitori de imagine, şi Ponta şi Leancă, pentru că cel care a cerut insistent să facem un acord de finanţare, pentru proiecte energetice, cel care a cerut insisten să mărim numărul de burse, este fostul premier Vlad Filat".

BREAKING NEWS! Radu Mazare, scapa de AREST si NU mai ajunge in Romania? ANUNT BOMBA la escala de la Paris!

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI