Băsescu dă cu pumnul în masă. Mesajul este clar: „Autonomie pentru UDMR, niciodată”. Video în articol
- Iulia Moise
- 26 februarie 2019, 10:13
Fostul președinte Traian Băsescu vine cu o serie de noi precizări după ce duminică, 24 februarie, acesta a lansat un atac la adresa partidelor din Opoziție care au participat la congresul UDMR de la Cluj.
„Opoziţia la Congresul UDMR !
Sâmbătă, la Cluj, s-a desfăşurat Congresul UDMR. Invitaţi şi prezenţi au fost reprezentanţi PSD, ALDE, PNL şi USR.
De bună seamă, este de înţeles prezenţa PSD şi ALDE, pentru că UDMR este un pilon de sprijin esenţial în îndeplinirea politicilor şi blestemăţiilor de guvernare ale PSD şi ALDE.
Întrebarea este ce căutau la acest Congres repezentanţii PNL şi USR care declară că sunt împotriva politicilor PSD-ALDE-UDMR?
Mai mult, nici Raluca Turcan şi nici Dan Barna nu au avut reacţii la declaraţiile neconstituţionale, autonomiste sau la declaraţiile de utilizare a imnului şi a steagului Ungariei în Ţinutul Secuiesc şi multe alte abordări jignitoare la adresa României, făcute de liderii UDMR.
Zâmbetele afişate de Raluca Turcan şi Dan Barna la congresul UDMR sunt doar un rânjet de neputinţă şi slugărnicie faţă de o formaţiune politică ce s-a transformat în ultima vreme în trâmbiţă a revizionismului propagat de Budapesta.
Tupeul liderilor UDMR de a jigni constant România în ultima vreme nu mă surprinde, dar laşitatea unor lideri politici români ce se pretind a fi opozanţi ai alianţei PSD-ALDE-UDMR este jalnică. Nici Raluca Turcan şi nici Dan Barna nu au avut curaj să le atragă atenţia în plin congres asupra derapajelor inacceptabile ale UDMR”, a scris Băsescu pe Facebook.
„Tot pentru detractori
Vizită oficială la Budapesta, 2 februarie 2009, conferinţă de presă cu Preşedintele Ungariei, Laszlo Solyom, scrie Băsescu pe Facebook", precizează Traian Băsescu despre videoclipul în care precizează clar că UDMR nu va avea niciodată autonomie teritorială”, a scris marți fostul lider de lider de la Cotroceni.
<iframesrc="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FPresedinteleTraianBasescu%2Fvideos%2F364338577630140%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="458" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>