Băsescu: "Nu vom solicita sancţiuni pentru Rusia"

Băsescu: "Nu vom solicita sancţiuni pentru Rusia"

Şeful statului a declarat, astăzi, înaintea plecării la Consiliul european extraordinar pe tema crizei din Caucaz, că România nu va solicita impunerea de sancţiuni Federaţiei Ruse, apreciind că UE trebuie să negocieze cu aceasta pentru a ajunge la soluţii care respectă dreptul internaţional.

"Impunerea de sancţiuni Federaţiei Ruse nu ar face decât să ducă la blocarea situaţiei şi să creeze premise de tensiune în continuare", a argumentat Băsescu poziţia României la Consiliul european.

Traian Băsescu a susţinut că Uniunea Europeană trebuie să negocieze cu Federaţia Rusă soluţii pentru regiunea Mării Negre şi împreună să ajungă, în Consiliul de Securitate al ONU, la soluţii care respectă dreptul internaţional.

Apel la solidaritate

Traian Băsescu a precizat şi că România va distribui cu acest prilej un document, care nu este public, ce va prezenta o analiză a situaţiei din regiunea Caucazului şi a evoluţiilor din zonă, în urma turneului pe care l-a efectuat în Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan şi Turcia.

"Analiza noastră nu se poate limita strict la Georgia", a spus Băsescu, care a anunţat şi o serie de propuneri pe care le va face ţara noastră la acest summit.

Astfel, el a subliniat că va face un apel la solidaritate transatlantică şi în interiorul Uniunii Europene în tratarea problematicii regiunii caucaziene.

"Vom susţine ceea ce tradiţional susţinem, soluţionarea conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre. Nu se poate face decât în limitele şi în baza dreptului internaţional, cu respectarea integrităţii teritoriale a statelor, cu respectarea suveranităţii statelor asupra întregului teritoriu, cu respectarea independenţei fiecărui stat şi cu respectarea principiului inviolabilităţii frontierelor", a explicat acesta.

El a menţionat că România va propune şi aducerea ansamblului conflictelor îngheţate în atenţia Consiliului de Securitate al ONU şi va pleda pentru creşterea rolului NATO în regiunea Mării Negre.

Şeful statului şi premierul vor pleca astăzi la Bruxelles pentru a participa la Consiliul European extraordinar dedicat discuţiilor pe tema crizei din Caucaz. Reprezentanţii celor 27 de state ale Uniunii Europene intenţionează să stabiliească şi să adopte o poziţie comună faţă de invazia armatei ruse în Georgia şi faţă de recunoaşterea independenţei republicilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud de către Moscova.

După ce, în semn de protest, au rupt relaţiile diplomatice cu Moscova, autorităţile georgiene au cerut Uniunii să instituie sancţiuni la adresa Rusiei.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 12:36

Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți urmări și pe Google News