Băsescu le pune bețe-n roate francezilor. Visul lui Macron, spulberat

Băsescu le pune bețe-n roate francezilor. Visul lui Macron, spulberat

Eurodeputatul Traian Băsescu a ținut un discurs în Plenul Parlamentului European prin care a desființat Raportul anual cu privire la „Implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC)”, prezentat de europarlamentarul francez Arnaud Danjean.

Revin astăzi cu un nou subiect dezbătut în Parlamentul European, care poate afecta şi interesele României.

Pe data de 14.01.2020 la Strasbourg în sesiunea plenară a Parlamentului European, a fost prezentat Raportul anual cu privire la „Implementarea Politicii de Securitate şi Apărare Comună (PSAC)”.

Raportor a fost europarlamentarul francez Arnaud Danjean.

Mai jos redau câteva puncte de vedere pe care le-am exprimat la grupul PPE și în plenul Parlamentului European.

Deși interesant, am considerat că raportul nu are valențe practice fiind mai degrabă o viziune a autorului raportului, viziune care nu poate fi implementată spre a deveni o realitate a Uniunii Europene. Iată câteva motive pentru care, în opinia mea, Raportul Danjean este neimplementabil, considerându-l doar o viziune a raportorului:

  1. Apărarea este un domeniu specific și se află în centrul conceptului de suveranitate al statelor membre.
  2. În domeniul apărării, statele membre au un mandat național puternic și în același timp, nu au o înțelegere comună cu privire la „apărarea europeană”. Iată câteva exemple de diferențe strategice:
  • nu există o percepție comună asupra amenințărilor;
  • există o gamă largă de opinii cu privire la utilizarea forței militare;
  • nu există o viziune comună asupra rolului/misiunilor armatei UE;
  1. Raportul introduce conceptul de „AUTONOMIE STRATEGICĂ” a Uniunii Europene, fără a defini foarte clar conceptul. În același timp, în Raport există foarte multe elemente care conduc la ideea unei armate europene. Fac precizarea că Tratatul de la Lisabona nu dă Uniunii Europene un mandat pentru a crea o ARMATĂ EUROPEANĂ.
  2. Despre bugetele de apărare, pentru a înțelege distanța de la Raportul Danjean la realitate, analizez în cifre situația bugetelor celor 22 state membre UE care sunt și membre NATO. Două exempl:

Exemplul 1

În anul 2018, cele 22 de state membre UE și NATO au alocat împreună pentru apărare suma de 223,4 miliarde Euro reprezentând 1,4 % din PIB. Pentru a-și îndeplini obligațiile față de NATO cele 22 state ar fi trebuit să aloce pentru apărare 2% din PIB, ceea ce ar fi însemnat un plus de aproximativ 90 miliarde de euro anual.

Acesta este un exemplu concludent în ceea ce privește disponibilitatea statelor membre de a contribui cu resurse financiare la crearea unei ARMATE EUROPENE. Este greu de crezut că, atâta timp cât statele nu contribuie cu 2 % la propriile bugete pentru apărare, vor contribui cu sumele enorme pe care le implică crearea unei noi armate.

Exemplul 2

Cum ar face față armatele statelor UE unui conflict regional, plecând de la premisa ”Autonomiei Strategice”, adică fără implicarea SUA? Teorie promovată de Raportul Danjean.

Răspunsul ni-l dă un studiu IISS (International Institute for Strategic Studies) care concluzionează: ”Studiul consideră că statele UE - membre NATO ar trebui să investească imediat între 288 și 357 miliarde USD pentru a completa lipsa de capacitate de apărare generată de un război regional”.

Exemplul 3

Pentru apărare SUA alocă în anul 2020 suma de 700 miliarde USD.

Singura structură militară care poate garanta securitatea Uniunii Europene este NATO. România trebuie să rămână un partener loial al SUA și al Regatului Unit, țări cu care s-au semnat parteneriate strategice cu accent principal pus pe securitate.

Ne puteți urmări și pe Google News