Preşedintele Traian Băsescu va participa, astăzi şi mâine, la lucrările Consilului European de primăvară de la Bruxelles.
Înainte de începerea reuniunii, şeful statului se va întâlni, la Luxemburg, cu preşedintele şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, şi cu responsabilii pentru Europa de Est, dar şi cu cu preşedintele Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, Vassilios Skouris.
"Primul obiectiv al deplasării este vizita la sediul Băncii Europene de Investiţii, întâlnire cu preşedintele, vicepreşedintele şi resposabilii pentru Europa de Est. Principalele obiective ale discuţiei vor fi legate de accelerarea finanţării programelor de infrastructură, finanaţarea componentei autohtone a sumelor alocate de UE pentru programele din România, creditul acordat de BEI companiilor Ford şi Renault, la ambele fiind necesară garanţia guvernului şi vom avea discuţii despre sectorul bancar românesc pentru care solicităm finanţare în vederea finanţării IMM-urilor", a precizat, înainte de plecare, Traian Băsescu, citat de RTV.
Criza economică, prioritatea Consiliului de primăvară
În prima zi a vizitei la Bruxelles, şeful statului şi premierul vor lua parte, în calitate de invitaţi, la lucrările Summit-ului Partidului Popular European, care are pe agendă pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European.
Situaţia economică şi financiară din statele membre ale Uniunii va fi subiectul principal al Consiliului de primăvară de la Bruxelles, liderii lumii urmând să evalueze aplicarea Planului european de redresare economică.
Liderii UE vor încerca să adopte o poziţie comună pentru summitul G20, care va avea loc la începutul lunii viitoare, la Londra.
Securitatea energetică şi schimbările climatice sunt alte două priorităţi ale reuniunii.
Consiliul European va elabora un set de orientări în vederea Conferinţei Părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, care se va desfăşura la sfârşitul anului la Copenhaga.