Băsescu, ipoteză neașteptată despre anularea alegerilor: Nu din cauza lui Georgescu
- Andrei Pospai
- 7 aprilie 2025, 21:48
Alegeri. Sursa Foto: AEPFostul președinte Traian Băsescu a făcut din nou acuzații grave, susținând că anularea alegerilor prezidențiale nu a fost cauzată de presupuse fraude sau influențe externe, ci de o criză politică internă. Potrivit acestuia, decizia Curții Constituționale a fost determinată de lipsa unui candidat viabil din partea principalelor partide politice, PSD și PNL, în turul al doilea al alegerilor.
Băsescu a respins categoric ipoteza implicării lui Călin Georgescu sau a unor influențe externe în anularea scrutinului.
"S-au anulat pentru că Ciolacu nu a intrat în turul doi"
„Nu mă poate convinge nimeni că s-au anulat alegerile din cauza lui Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a intrat în turul doi”, a declarat fostul președinte, sugerând că întreaga strategie a fost un plan de avarie al partidelor tradiționale pentru a-și menține controlul asupra Palatului Cotroceni.
Băsescu a făcut referire la alegerile prezidențiale din 2009, când a fost acuzat de fraudă electorală.
El a susținut că o renumărare parțială a voturilor a demonstrat contrariul, arătând că el a fost cel dezavantajat.

Traian Băsescu. Sursa foto: Captură video
„Atunci s-a constatat că cel furat la vot am fost eu, nu Mircea Geoană”, a declarat fostul președinte.
Legat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, Băsescu a afirmat că acesta nu a avut curajul să meargă până la capăt în contestarea rezultatului alegerilor.
„Ciolacu și-a dat seama că la renumărare nu poate câștiga și i-a fost frică. A preferat anularea”, a spus fostul președinte.
Răspuns la acuzațiile de partizanat politic
Întrebat despre acuzațiile că ar interveni în dezbaterea electorală pentru a-l susține pe Nicușor Dan, Băsescu a reacționat ferm.
„Sunt un politician care a câștigat două mandate la Capitală, două la Cotroceni. Văd câte un începător politic care spune ‘Băsescu minte’. Să fim serioși”, a declarat acesta, respingând orice insinuare de partizanat.
O altă temă sensibilă abordată în interviu a fost posibilitatea ca anumite state să nu recunoască viitorul scrutin, dacă acesta nu va fi desfășurat corect.
„Niciodată nu am spus că SUA nu vor recunoaște alegerile. Am spus că, în lipsa unor condiții excepționale, există riscul ca anumite state să nu le recunoască”, a explicat Băsescu.
În încheiere, Băsescu a subliniat că decizia Curții Constituționale de a anula alegerile trebuie judecată pe baza probelor disponibile la momentul respectiv, nu pe speculații ulterioare.
„Statul român nu a demonstrat că Georgescu a fraudat alegerile. Anularea trebuie judecată pe baza probelor disponibile la 6 decembrie, nu a speculațiilor ulterioare”, a concluzionat fostul președinte.