Băsescu, în Siria fără miniştri

Preşedintele Traian Băsescu face astăzi şi mâine o vizită în Siria, la unul dintre cei mai controversaţi şefi de stat în lumea democratică, Bashar al-Assad.

Vizita la Damasc urmăreşte refacerea relaţiilor diplomatice cu Siria - pe care într-un interviu din 2006, în EVZ, Băsescu le eticheta drept „acceptabile“ - în vederea restabilirii contactelor economice.

Cu toate acestea, din delegaţia prezidenţială lipsesc miniştrii guvernului Tăriceanu. Şeful statului va fi însoţit de soţia sa, Maria, de consilierii săi şi, din partea executivului, doar de consilierul de stat de la Ministerul de Externe Anton Niculescu. În timpul vizitei, preşedintele va avea şi o întâlnire cu românii din Damasc.

Izolată multă vreme pe plan diplomatic, Siria a revenit în ultimele luni în atenţia statelor Uniunii Europene după ce preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, l-a invitat pe al-Assad, în ciuda criticilor opiniei publice, la Ziua Franţei, făcând ulterior o vizită la Damasc.

La festivităţile de pe 14 iulie de pe ChampsÉlysées, al-Assad a fost aşezat de protocolul francez alături de Băsescu. Tot atunci, preşedintele anunţa că a avut o scurtă întâlnire bilaterală cu omologul său sirian, fără a preciza subiectul discuţiei. Bashar al-Assad a fost însă, în acele zile, cea mai criticată figură din presa franceză, având în vedere atât regimul autoritar de la Damasc, cât şi suspiciunile în legătură cu implicarea Siriei în atentatul terorist asupra fostului premier libanez Rafic Hariri.