Băsescu îl critică pe Victor Ciorbea, Avocatul Poporului: Este "docil, supus politic şi (...) îl cumperi cu facilităţi"

Băsescu îl critică pe Victor Ciorbea, Avocatul Poporului: Este "docil, supus politic şi (...) îl cumperi cu facilităţi"

Şeful statului l-a criticat, într-o dezbatere despre statul de drept organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pentru că nu a atacat Ordonanţa pentru modificarea Legii Educaţiei. El spune că "marele fost sindicalist" este "docil, supus politic şi (...) îl cumperi cu facilităţi".

Preşedintele a declarat că nu se poate spune că supremaţia Constituţiei este realizată, atâta vreme cât  guvernele abuzează de ordonanţe de urgenţă şi atât timp cât Avocatul poporului, singurul care poate ataca Ordonanţe de urgenţă, este supus politic sau poate fi cumpărat cu facilităţi de ultimă oră.

"Domnul Ciorbea este cel mai fericit Avocat al Poporului de la Revoluţie, i s-a mărit bugetul, i s-au creat facilităţi să cheltuiască atât cât are nevoie şi veţi vedea că marele fost sindicalist Ciorbea va fi un Avocat al Poporului docil", a spus Băsescu.

El a continuat: "Un Avocat al Poporului responsabil ar fi atacat Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii Educaţiei, pe care a dat-o Guvernul de curând, şi care a făcut din nou, din Educaţie, un chioşc la care să se poată achiziţiona diplome".