Băsescu: Europa trebuie să devină o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei

Băsescu: Europa trebuie să devină o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea RusieiSursa foto: Facebook/Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat duminică, după summitul de la Londra, că Statele Unite sunt departe de Ucraina, iar Oceanul Atlantic ne separă de Europa, ceea ce ne obligă să ne asigurăm propria securitate.

„Până acum nu am făcut acest lucru, ne-am bazat pe sprijinul american, dar este necesar să investim rapid și substanțial pentru a deveni o forță capabilă să descurajeze agresiunea Rusiei”, a declarat Băsescu.

Băsescu: Mulţi dintre participanţi au venit să vadă despre ce-i vorba şi nu să vină cu soluţii

Băsescu a subliniat că forțele de menținere a păcii ar putea fi desfășurate în țări din apropiere, precum Polonia și România, pentru a interveni în cazul în care, după încheierea păcii, Rusia ar relua atacurile împotriva Ucrainei.

„După părerea mea, este maxim ce se putea obţine într-un timp atât de scurt. În primul rând, foarte mulţi dintre participanţi au venit să vadă despre ce-i vorba şi nu să vină cu soluţii. Abia acum s-a creat frame-ul în care invitaţii să vină cu puncte de vedere şi cu contribuţii, plecând de la cele patru puncte anunţate de premierul britanic în concluziile summit-ului care a avut loc la Londra”, a spus Traian Băsescu într-o intervenţie la Digi24.

Băsescu: Trebuie să existe o coaliţie de state

Fostul președinte al România a subliniat că prioritățile constau în continuarea asistenței militare.

„Trebuie să existe o coaliţie de state, nu neapărat europen, ci dintre participanţi. Unii vor participa, alţii nu. O coaliţie, cum s-ar spune, a bunăvoinţei. Este al doilea principiu enunţat”, a mai afirmat fostul preşedinte.

Summit Londra

Summit Londra / sursa foto:

Băsescu a declarat că, în ceea ce privește asigurarea de după încheierea ostilităților, propunerea este de a garanta integritatea și suveranitatea Ucrainei. El a menționat că liderii au convenit la summit să elaboreze un plan, iar probabil se vor reuni peste o săptămână, cu siguranță după Consiliul din 6 martie, pentru a finaliza un plan pe care îl vor prezenta președintelui Trump.

Fostul președinte consideră că trebuie să ne asigurăm propria securitate

Traian Băsescu a subliniat că SUA se află la o distanță considerabilă de Ucraina, iar Oceanul Atlantic separă Europa de aceasta, ceea ce înseamnă că trebuie să ne asigurăm propria securitate.

„N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe americani, trebuie să investim bani mulţi şi rapid, să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”, a mai adăugat Băsescu.

Referitor la o coaliție care să desfășoare trupe în Ucraina, având în vedere că Vladimir Putin a declarat în mod clar că nu va tolera prezența trupelor occidentale pe teritoriul ucrainean, Băsescu a subliniat că „forţele de garantare a păcii se pot instala în ţări apropiate, cum ar fi Polonia, România, gata să intervină în cazul în care, după ce se încheie pacea, Rusia reia atacurile potriva Ucrainei”.