Băsescu: Disputa generează progres

Prezent la acţiunea de împădurire desfăşurată în Suceava, din cadrul campaniei "România prinde rădăcini", şeful statului a precizat, astăzi, că nu există evoluţie pozitivă într-o societate dacă nu există dispută. Cu toate acestea, preşedintele a explicat că, deşi o societate liniştită nu generează progresul, disputa trebuie să rămână în zona bunului simţ.

"Totul este până la ce limită se impinge disputa. Când iese din zona bunului simţ, atunci nu mai este în regulă, dar dispută trebuie să existe pentru că din dispută şi competiţie de idei, de soluţii, de abordări, iese progresul. Până la urmă, chiar e specificul unei societăţi moderne disputa, dezbaterea, punctele de vedere confruntate. Nu cred că o societate liniştită generează progres. O societate liniştită nu e în firea omului. Omul e neliniştit de multe ori, are abordări şi credinţe diferite despre un anumit lucru şi atunci această dezbatere trebuie să fie publică", a spus Traian Băsescu, citat de Mediafax.

De asemenea, şeful statului le-a spus celor prezenţi că există un Plan de Dezvoltare a României pe termen mediu, dar niciun politician nu face referire la acesta şi nu-l utilizează ca instrument.

"Cred că foarte mulţi sunt dezinteresaţi de lucruri serioase. Politicienii, la noi, au abordarea rezultatului imediat. Dacă fac un kilometru de drum în comună se vede şi mă scot. Că vorbesc despre investiţia în educaţie, asta se vede peste 20 de ani. Nici nu-i aduce voturi, plus că e dureroasă, că nu e uşor să spui profesorilor "trecem la reformă"", a explicat Băsescu.

Acum zece ani s-a făcut o reformă proastă a educaţiei

În cadrul acţiunii de astăzi, preşedintele a făcut şi câteva referiri la sistemul de învăţământ din România, spunând că de câţiva ani se alocă bani suficienţi pentru acest domeniu, dar că banii au un cost - reforma.

Mai mult, Băsescu a precizat că deprecierea actuală a educaţiei este rezultatul a ceea ce s-a făcut acum zece ani printr-o reformă proastă, abordată pe când el era membru al Guvernului.

"Eu eram în Guvern când s-a abordat o mare reformă a educaţiei, despre care am fost convins că este proastă pentru simplul motiv că aveam copiii foarte aproape de perioada de şcoală. Rezultatelele le vedem acum, şi trebuie să corectăm un lucru care, dacă va fi bine corectat, va da rezulte bune peste 10 ani", a spus Băsescu.

CITIŢI ŞI:

"Tăriceanu bagă o ordonanţă în buzunarul profesorilor"!

Băsescu vrea salarii mai mari şi în sănătate

De ce amână Tăriceanu majorarea salariilor

Funcţionarii şi sanitarii vor 50%, ca profesorii Impozite mai mari, preţul majorărilor salariale