Președintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la TVR, că Emil Boc poate să conducă în continuare PDL și s-a declarat sceptic în privința eficienței separării funcției de premier de cea de președinte de partid.
”Va fi decizia lor. Ce este cert însă un om care nu e șef de partid cu actuala majoritate, nu ar fi putut trece nicio lege. Un om care nu are autoritatea președintelui de partid nu poate să guverneze în perioadă de recesiune”, a spus Băsescu. Șeful statului a adăugat că premierul ”nu și-a spus ultimul cuvânt”, iar mandatul său de șef de guvern va fi reevaluat. ”Nu cred că Emil Boc și-a spus ultimul cuvânt. După ce va trece ura, prostia, interesele, mandatul lui Boc va fi revaluat. E un premier care numai anul ăsta a redus aparatul de stat cu 100.000 de oameni, a reașezat sistemul de pensii, de educație”, a explicat șeful statului.