Băsescu, aliat cu SUA contra ilicitului

Băsescu, aliat cu SUA contra ilicitului

Şeful statului va susţine, în ciuda opoziţiei Curţii Constituţionale, propunerea care va permite confiscarea averilor dobândite ilegal

Preşedintele Traian Băsescu nu renunţă la planul său de a modifica Constituţia României în sensul creării cadrului legal pentru confiscarea averilor ilicite. Asta în ciuda faptului că iniţiativa sa nu se bucură de sprijinul partidelor politice, cu excepţia PDL şi UNPR. Un aliat a găsit în SUA. Ambasadorul american la Bucureşti a pus la zid Curtea Constituţională pentru decizia de vineri când declara neconstituţională propunerea eliminăriiprezumţiei caracterului licit al averilor.

"Avizul CCR va sosi în cursul zilei de mâine, din promisiunile pe care le am de la Curte şi voi transmite imediat proiectul de revizuire a Constituţiei la Parlament. Vreau să ştiţi că sunt hotărât să nu renunţ la problema legată de prezumţia automată că averile sunt licite, cu atât mai mult cu cât o astfel de prevedere contravine deciziilor UE, decizie din 2005, prin care se stabileşte un regim de confiscare rapidă a averilor ilicite, sigur, cu "binecuvântarea justiţiei", i-a infomat ieri Traian Băsescu pe cei doi lideri ai opoziţiei în cadrul discuţiilor de la Cotroceni.

Într-o declaraţie de presă ţinută la finalul discuţiilor, Traian Băsescu a reiterat ideea că va trimite la parlament proiectul Cons ti tuţiei în forma care să cuprindă şi posibilitatea ca averile ilicite să fie confiscate. "Nu voi revizui textul proiectului propus şi voi insista ca parlamentul să ia în consideraţie textul aşa cum lam propus. Consti tuţia va da garanţii celor care au dobândit legal averile. Nu e nevoie să dăm o garanţie şi hoţilor", a spus Băsescu.

USL vrea revizuire după 2012

Victor Ponta şi Crin Antonescu nici nu au vrut să audă însă de modificarea Constituţiei. Au cerut amânarea procesului de revizuire până după alegerile din 2012. Au refuzat să discute concret propunerile făcute de şeful statului. Nu doar cele referitoare la averile ilicite, dar şi cele legate de unicameralism, bicameralism sau reducerea numărului de parlamentari.

Mai mult, Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au situat pe o poziţie inflexibilă chiar dacă Traian Băsescu a oferit un compromis opoziţiei: el s-a arătat dispus să renunţe la ideea unicameralismului în schimbul acceptării proiectului de reorganizare a României cu opt judeţe.

Un aliat surprinzător a găsit în SUA. Ambasadorul american la Bucureşti a criticat dur Curtea Constituţională faţă de poziţia avută în privinţa averilor ilicite. "Decizia Curţii constituie un obstacol în calea acestor eforturi şi, în numele «drepturilor fundamentale », răpeşte poporului posibilitatea de a decide. Dorinţa autorităţilor române de a consolida administrarea justiţiei în România ca parte a luptei împotriva corupţiei este lăudabilă. Amendamentele la Constituţie care ar face posibilă punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor obţinute în mod ilegal şi ar limita imunitatea extinsă de care se bucură în prezent parlamentarii şi miniştrii, menite să asigure alinierea la normele occidentale, joacă un rol esenţial în aceste eforturi", se arată în declaraţia lui Mark Gittenstein.

Citiți și: 

  • Curtea a făcut praf Constituția lui Băsescu. Averile se prezumă licite și nu pot fi confiscate fără sentința justiției
  • Cum comentează partidele decizia CCR cu privire la proiectul de revizuire a Constituției
  • Constituţia după Băsescu: UE aşteaptă din 2007 să confiscăm averile ilicite
  • Ambasadorul Gitenstein: Constituţia şi Drepturile Omului nu sunt licenţe pentru a fura

Ne puteți urmări și pe Google News